Home » Evenimente » Stand-Up Comedy » Pablo Francisco la Sala Palatului din Bucureşti
Pablo Francisco, renumitul comic american, va susţine un show de stand-up comedy la Sala Palatului din Bucureşti pe data de 4 noiembrie 2013 în cadrul „Live and Kickin’ Tour”. Comicul de stand-up de origine chiliană va susţine pe această cale primul show în Europa de Est, România bucurându-se de exclusivitate. Teo, binecunoscutul comediant roman, va deschide show-ul lui Pablo Francisco.
Dacă Eddie Izzard, celebrul actor şi comic britanic, recunoscut pentru numerele de stand-up comedy amuzante şi inteligente, a fost deschizător de drumuri în ceea ce priveşte spectacolele de amploare ale acestui gen de divertisment la noi în ţară, acum este rândul lui Pablo Francisco să facă publicul român să râdă cu gura până la urechi. De la organizatorii evenimentului, Livehouse, care au înregistrat deja un succes cu spectacolul oferit de Eddie Izzard, nu ne putem aştepta decât la un show cel puţin la fel de apreciat.
Pablo Francisco este un nume de neocolit în lumea comediei de tip stand-up, numerele sale comice fiind printre cele mai căutate la nivel internaţional. Imitaţiile diferitelor personaje, cu o voce inconfundabilă şi amuzantă prin giumbuşlucurile vocale l-au făcut un maestru al acestui gen de umor.
Cine nu recunoaște reproducerile lui Arnold Schwarzenegger din Little Tortilla Boy, pe cea a lui Don LaFontaine, Keanu Reeves sau jocurile pe voci spaniole şi mexicane pe care Pablo Francisco le execută cu perfecţiune stârnind hohote de râs cu fiecare reprezentaţie? Lista de celebrităţi şi personaje pe care le poate imita poate continua la nesfârşit. Pablo şi-a mărit repertoriul de voci pe măsura evoluţiei sale şi şi-a definit specialitatea – nu degeaba a purtat titlul de „The Voiceover Dude”.
http://youtu.be/2Hsu2T3_MtI
Pablo Francisco şi-a început cariera de comic stand-up la sfârșitul anilor ’90, iar în anul 2000 a devenit popular prin numărul de o jumătate de oră (half-hour special) în cadrul „Comedy Central Presents”, show care se numără şi astăzi printre cele mai căutate pe YouTube, cu peste 2 milioane de vizualizări.
În anii următori a urmat un nou succes prin turneul „The Three Amigos” susţinut împreună cu alţi doi comici de stand-up, Carlos Mencia şi Freddy Soto. Numeroasele apariţii televizate, la emisiuni renumite precum „The Tonight Show with Jay Leno” nu au făcut decât să îi mărească popularitatea şi să îl consacre în lumea stand-up-ului.
Astăzi este renumit în întreaga lume, iar umorul lui nu cunoaşte graniţe, lucru dovedit prin turneul european din 2009, un succes, cu nouă reprezentaţii sold-out. La fel de bine au fost primite şi spectacolele din cadrul Comedy Central, primul show de o oră (ONE HOUR special) numit „OUCH!” fiind în continuare printre cele mai căutate în interiorul programului de televiziune.
Un factor important în consacrarea succesului său a fost şi mediul online, comicul având peste 10 milioane de vizualizări pe YouTube şi peste 133.000 de fani pe Facebook, majoritatea cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani.
Publicul român îl va putea vedea pe Pablo Francisco, live, în premieră, în toamna acestui an într-un spectacol în limba engleză ce promite să se lase cu dureri musculare de la un râs zdravân, cu trademark.
Biletele pentru primul spectacol de stand-up comedy al lui Pablo Francisco la Bucureşti s-au pus în vânzare online pe www.myticket.ro la diferite categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă.
Categoria I: 260 lei
Categoria II: 180 lei
Categoria III: 150 lei
Categoria IV: 125 lei
Categoria V: 100 lei
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.