Unul dintre cele mai renumite grupuri vocale din lume, The Manhattan Transfer, va concerta pe 11 noiembrie 2011, la Sala Palatului din Bucureşti. În cei 40 de ani de carieră, The Manhattan Transfer au câştigat 12 premii Grammy. Tim Houser, Janis Siegel, Cheryl Bentyne şi Alan Paul – membrii grupului The Manhattan Transfer, vor concerta în premieră în România.

Află mai multe despre concertul The Manhattan Transfer!

Un grup care iubeşte muzica şi publicul

Cu câteva zile înaintea concertului din Bucureşti, Cheryl Bentyne a răspuns unui interviu în exclusivitate, pentru iConcert.ro. Artista s-a alăturat grupului The Manhattan Transfer, în 1979, în urma unei audiţii pentru înlocuirea sopranei Laurel Masse, care suferise un accident grav de maşină. „Începutul grupului Manhattan Transfer a fost un fel de sincron, toţi membrii s-au întâlnit ca prin magie. Eu m-am alăturat grupului în 1979 şi am simţit la fel. Ştiam grupul şi eram fan, ne-am lipit instantaneu şi iată-ne aici, după 40 de ani.

Înaintea concertelor ne gândim la public şi sperăm ca lor să le placă muzica noastră”

În ceea ce priveşte publicul, Cheryl Bentyne a declarat că a întâlnit o audienţă iubitoare de jazz în aproape toate locurile unde au concertat: aproape toată Europa, Indonezia, Asia. „Aproape peste tot cu excepţia Statelor Unite. Statele Unite distrug încet, adevăratul jazz. Radio-ul devine tot mai mediocru, încercând să mulţumească masele. Jazz-ul se află pe o muchie subţire aici.” Înaintea concertelor, publicul este principala grijă a grupului The Manhattan Transfer. „Înaintea concertelor ne gândim la public şi sperăm ca lor să le placă muzica noastră. Suntem o echipă unită de 40 de ani, aşa că emoţiile sunt destul de calme.

Deşi nu a avut ocazia să asculte nici un grup sau artist de jazz din România, artista a mărturisit că ar vrea să cunoască şi chiar să studieze un grup vocal sau artişti de jazz de la noi. Despre concertul de la Bucureşti, grupul are aceeaşi grijă: publicul. „Sper să oferim publicului ceea ce vrea să audă, chiar vom include câteva piese noi pentru pasionaţii de jazz.

Foto: www.manhattantransfer.net

Diversitatea – secretul The Manhattan Transfer

Având în vedere complexitatea discografiei grupului The Manhattan Transfer, am întrebat care ar fi numele a trei piese recomandate pentru cei care nu le cunosc muzica. Cheryl Bentyne a recunoscut că este destul de dificil să facă o astfel de recomandare, având în vedere că fiecare membru al grupului are preferinţe proprii.

Oh, asta e aşa de dificil, vei primi răspunsuri diferite de la fiecare din noi. Alegerile mele personale ar fi, în primul rând «Birdland», de la începuturile noastre, cu primele premii Grammy, e cea mai cunoscută piesă vocală. A doua alegere ar fi «Capim», de pe albumul «Brazil», reprezintă cu totul dragostea noastră pentru muzica braziliană şi o cântam cu Djavan, şi la fel de bine cu Stan Getz, în portugheză! A treia ar fi «A nightengale sang in Berkeley Square», care este cel mai bun Acapella al nostru şi de asemenea este un superb aranjament vocal creat de Gene Puerling.

The Manhattan Transfer vor rămâne în istorie ca fiind primul grup care a câştigat premii Grammy la două categorii diferite – pop şi jazz, în acelaşi an. Iar după 40 de ani, se regăsesc în aceeaşi formulă. Care este secretul lor? „Noi toţi avem gusturi diferite în muzică, pe care le reunim şi le selectăm, atunci când ne ocupăm de un proiect nou. Niciodată nu am vrut să fim categorizaţi doar ca un grup de jazz, de pop sau doo woop.”

40 de ani de carieră şi multe planuri de viitor

Inspiraţia pentru muzică poate veni de oriunde. „Mă poate inspira orice…ceea ce ascultă fiica mea, un film, ceea ce cântă alţi artişti. Trebuie doar să am urechile deschise mereu.” Deşi cântă şi mixează diferite genuri muzicale, fiecare membru al grupului are un anumit gen apropiat inimii. Pentru Cheryl Bentyn, vocalul este genul preferat, pentru că este o provocare permanentă.

Am început să construim povestea aniversării a 40 de ani pentru The Manhattan Transfer”

Planurile de viitor ale grupului sunt mari şi vor necesita mai mult efort ca de obicei. „Am început să construim povestea aniversării a 40 de ani pentru The Manhattan Transfer. Este un proiect foarte mare, mai ales când noi suntem mai mereu plecaţi în turneu. Dar trebuie să oferim un tribut începuturilor grupului şi modului în care el s-a dezvoltat muzical.

Concertul grupului The Manhattan Transfer este organizat de Emagic şi va avea loc la Sala Palatului pe 11 noiembrie 2011. Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile în reţeaua MyTicket şi online pe www.myticket.ro sau din reţeaua www.biletoo.ro, la mai multe categorii de preţ.