La cererea publicului spectacolul Kings on Ice va avea şi o a doua reprezentaţie, după ce biletele disponibile pentru primul show au fost aproape epuizate, dar numărul de solicitări a crescut. Cea de-a doua reprezentaţie Kings on Ice va avea loc tot pe 7 aprilie 2012, la patinoarul Mihai Flamoropol din Bucureşti, dar de la ora 15:00, urmând ca cea programată iniţial să înceapă de la ora 20:00.

Află mai multe detalii despre Kings on Ice 2012!

Kings on Ice se află anul acesta la a patra ediţie, celelalte ediţii desfăşurându-se cu casa închisă. Spectacolul pe gheaţă reuneşte o parte din cei mai apreciaţi campioni ai patinajului artistic, alături de muzica violonistului Edvin Marton.

Până în prezent, pentru show-ul Kings on Ice 2012, printre campionii care li s-au alăturat lui Evgeni Plushenko şi Edvin Marton se numără Stephane Lambiel, Brian JoubertSurya BonalyFumie Suguri şi perechile Ekaterina Bobrova – Dmitri SolovievVera Bazarova – Yuri Larionov şi Fiona Zaldua – Dmitri Sukhanov

Biletele pentru cea de-a doua reprezentaţie Kings on Ice 2012 vor fi disponibile din data de 23 februarie 2012, la aceleaşi categorii de preţ cu cele iniţiale. Biletele se găsesc la patinoarul Mihai Flamaropol, reţeaua magazinelor Diverta şi pe www.myticket.ro, la preţuri cuprinse între 100 lei şi 400 lei.

Spectacolul Kings on Ice 2012 este organizat de către Amphitrion, care au adus la Bucureşti şi evenimentul “Symphonic Red Concert Show“, susţinut de renumitul pianist Havasi.

Foto:www.enational.ro