INTERVIU Sorin Lupaşcu: „Peste ani, tot o baladă o să fredonaţi pentru că vă va fi greu să imitaţi sunetele unui computer!”

Sorin Lupaşcu este unul dintre cei mai respectaţi jurnalişti muzicali din ţara noastră. La fiecare sfârşit de săptămână Sorin Lupaşcu este gazda emisiunii „Total Weekend” difuzată la TVH 2.0, emisiune în cadrul căreia cel ce este preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor Muzicali din România nu se sfieşte să promoveze talentul muzical adevărat, indiferent de genul abordat.

Care este relaţia dumneavoastră cu muzică şi de la ce vârstă a început?

Primele notiţe pe care le-am scris despre muzică sunt din 1973. Ascultam muzicile de la radioul românesc şi scriam informaţiile difuzate, făceam propriile comentarii şi căutam printre vecini melodiile care mi-au plăcut. Cu timpul, am descoperit posturile de radio din afară şi universul muzical s-a îmbogăţit enorm. De atunci, muzica a devenit o pasiune la care n-am renunţat niciodată. Cu timpul, a devenit şi job. Nici nu visam vreodată că voi ajunge să câştig bani din asta, întrucât pasiunile te „uşurează” de bani, nu te îmbogăţesc!

Sunteţi membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Jurnaliştilor Muzicali din România. Ce satisfacţii profesionale v-a adus această funcţie până acum?

Am căutat să ne delimităm cu stricteţe de jurnalismul monden sau de divertisment, membrii asociaţiei noastre fiind strict implicaţi numai în fenomenul muzical.

Asociaţia Jurnaliştilor Muzicali din România a apărut ca necesitate a creeri unui organism neguvernamental ce să fie reprezentat la nivel naţional din punct de vedere profesional. Aşa cum există o asociaţie a jurnaliştilor sportivi, a celor din turism sau a presei auto/moto, era necesară şi o organizaţie a jurnaliştilor muzicali. Am căutat să ne delimităm cu stricteţe de jurnalismul monden sau de divertisment, membrii asociaţiei noastre fiind strict implicaţi numai în fenomenul muzical. Faptul că suntem chemaţi că experţi în diverse jurii (cel mai recent, la Eurovision), vorbeşte de la sine. Accesul se face pe baza unui formular ce se downlodeaza de pe site, www.ajmr.ro, se discută cererea în Consiliul Director şi se ia o decizie.

Prin emisiunea de la TVH 2.0, „Total Weekend”, propuneţi un divertisment de calitate, spre deosebire de ceea ce se promovează în general zilele acestea. Este dificil să menţineţi standardele înalte?

Emisiunea de la TVH 2.0, cu subtitlul „Restart muzică romanească”, este orientată strict spre virtuozitatea interpretativă. În studio vin solişti şi trupe, consacraţi sau nu, cu o singură condiţie: interpretare în condiţii reale de scenă. Un astfel de proiect are puncte forte şi puncte slabe. În prima categorie pot include plăcerea cu care vin soliştii capabili să cânte, deschiderea uşilor către cei care nu sunt primiţi în altă parte pe citerii de „nu se încadrează în format” sau „lasă numărul că te sunăm noi”, însă satisfacţia de a vedea peste ani că ai avut „nas” atunci când ai chemat pe cineva care a ajuns între timp un nume cunoscut este extraordinară. Punctele slabe sunt atrase de presiunea rating-ului, care trebuie să atragă publicitate, deci să vină bani pentru toată lumea. Dacă laşi garda jos şi accepţi orice fustiţă, câştigi pe o parte şi pierzi pe alta. În primul rând pierzi în faţa ta. Deşi, prostituţia jurnalistică se poartă. Ba chiar aduce bani!

Ce aţi schimba în industria muzicală românească de azi? Cu ce aţi începe?

Un producător conduce o afacere. Deci casa de discuri e un business al cărui management este făcut clar pe reguli comerciale. Rămâne de văzut dacă artistul acceptă sau nu condiţiile de lucru. Astfel, artistul devine o marfă creată după o anume strategie.

Trebuie privit cu multă atenţie. Am lucrat mulţi ani extrem de implicat în industria muzicală (am fost inspector antipiraterie la Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, U.P.F.R) dar în acelaşi timp nu am părăsit jurnalismul. Astfel că am văzut războiul din ambele tabere. Un producător conduce o afacere. Deci casa de discuri e un business al cărui management este făcut clar pe reguli comerciale. Rămâne de văzut dacă artistul acceptă sau nu condiţiile de lucru. Astfel, artistul devine o marfă creată după o anume strategie. Şi aici putem vorbi despre schimbări: necesitatea profesionalizării tuturor celor implicaţi în industrie. A nu se înţelege că nu avem deloc profesionişti. Există, dar nu suficienţi şi nu în toate compartimentele. Câţi ingineri de sunet cu studii de specialitate avem? Sau câţi stage manageri avem? Cât de mult sunt interesaţi cei de pe scenă să-şi dezvolte elementele esenţiale acestui tip de business: voce, mişcare, vestimentaţie, conversaţie? Schimbările se pot face, dar cu voinţe individuale. Până la urmă, nici un om de afaceri, indiferent de tipul mărfii, nu va spune nu unui produs bun. Dar, precum chinezii, avem şi noi făcăturile noastre…

Pe Facebook, la replici favorite, aţi spus că „€œindiferent ce faceţi, oriunde mergeţi… muzica românească să va însoţească…”. Ce muzică românească este mai aproape de sufletul dumneavoastră?

Ascult permanent numai muzică bună. Adică e bun ce-mi place mie. Nu mă limitez la un gen anume, pentru că ascult de toate. Rămân un susţinător al pieselor care au o linie melodică simplă şi clară, uşor de memorat şi fredonat. Versurile trebuie să completeze la fel de inspirat întreaga construcţie. În suflet îmi rămân atât trupe consacrate, cât şi piese noi care au de spus ceva.

Cărui public se adresează emisiunea „Total Weekend” şi de la ce concept a pornit? Ne puteţi spune un secret din culisele emisiunii „Total Weekend”?

Am pornit emisiunea de la ideea că în week-end se întâmplă în oraş o mulţime de lucruri de care habar nu ai. Şi atunci am căutat să ne informăm, să filmăm şi să difuzăm. În timp, am constat că unele dintre filmări nu ne reuşeau întrucât condiţiile tehnice din locurile de desfăşurare nu erau adecvate, aşa că am început să-i invităm la noi în studio pe artişti. Cuvântul „total” trădează multitudinea genurilor muzicale promovate, nefiind sonorităţi pe care să le excludem. Şi să spunem şi un secret: când apar artişti cu CD-ul, suntem nevoiţi să-i refuzăm… şi rămânem duşmani o perioadă…

Dacă ar fi să faceţi o comparaţie între muzica din anii ’80-’90 şi cea de acum, care este cea mai frapantă schimbare? Sunt unele lucruri care au rămas la fel?

Modul de a compune şi a cânta s-a schimbat, cum era şi firesc, performanţele actuale fiind de nebănuit în urmă cu 20 sau 30 de ani.

Faţă de anii€š ’80€™ muzica de acum se bazează mult mai mult pe realizările digitale. Schimbările uriaşe sunt în zona interpretativă, unde instrumentiştii au fost înlocuiţi de negative. Modul de a compune şi a cânta s-a schimbat, cum era şi firesc, performanţele actuale fiind de nebănuit în urmă cu 20 sau 30 de ani. Trebuie să fim corecţi şi să spunem şi adevărul: tehnicile de promovare şi comunicare sunt acum infinit mai puternice. Dacă cel mai vândut single fizic (din ebonită – vinyl) din lume este „White Christmas” (1942), cântat de Bing Crosby şi promovat numai pe radiouri şi… atât, imaginaţi-vă ce vânzări ar fi avut şi pe suporturi digitale cu o campanie mondială…

Ceea ce rămâne este pasiunea artiştilor adevăraţi pentru ceea ce fac. Şi acest lucru se vede, pentru că vin şi banii pentru care suspină toată lumea.

În paralel, industria promovează atât valori cât şi nontalente oribile, în speranţa săculeţului cu bani. Dar peste ani, să ştiţi că tot o baladă o să fredonaţi pentru că vă va fi greu să imitaţi sunetele unui computer!