Revenirea lui Gianni Morandi pe scena Sălii Palatului a fost aşteptată aproape 40 de ani de fanii artistului italian. Pe 27 octombrie 2012 aproape 4000 dintre aceştia au fost prezenţi la concertul pe care îndrăgitul muzician l-a susţinut la Bucureşti.

Cu mai bine de treizeci de minute înainte de ora anunţată pentru începerea show-ului, mare parte a publicului era prezentă deja la Sala Palatului. Lucru care nu se întâmplă foarte des, spectatorii români având obiceiul de a întârzia la concerte, unul dintre motive a fost cu siguranţă acela că media de vârstă a spectatorilor a fost ceva mai ridicată. Corelând acest fapt cu entuziasmul de care fanii dădeau dovadă încă de la intrarea în Sala Palatului, a fost clar de la început că urmează o seara plină de surprize.

Gianni Morandi: „Mă bucur să vă revăd!”

La 5 minute după ora 20:00, în sala cufundată în întuneric au răsunat primele acorduri ale piesei „Un mondo d’amore” acompaniate de aplauzele spectatorilor. La apariţia lui Gianni Morandi, volumul aplauzelor a crescut considerabil, iar artistul elegant ca întotdeauna (îmbrăcat în pantaloni gri, camaşă albă, sacou bleumarin şi purtând cravată) le-a zâmbit larg şi i-a salutat în limba română („Bună seara!„).

Chiar dacă la prima piesă emoţiile revenirii pe scenă s-au simţit puţin în vocea artistului, care nu a mai concertat de ceva vreme, uşor, uşor Gianni s-a destins, iar întreg show-ul s-a desfăşurat ca o cântare în faţa unor prieteni. Un aport important l-a avut şi publicul, care pe întreg parcursul concertului i-a oferit flori şi daruri italianului, iar acesta le-a mulţumit, a sărutat doamnele şi domniţele şi nu a uitat, în glumă, să le ceară acestora numerele de telefon.

Piesele vesele şi triste s-au succedat într-un ritm ameţitor, Gianni nearătându-şi nicio secunda vârsta, deşi se apropie de 70 de ani. A dansat, a sărit, s-a întins pe podeaua scenei şi a dovedit că talentul şi personalitatea trec dincolo de limitele timpului şi că acestea pot cuceri orice spectator oricât de rezervat ar fi.

Glumeţ şi vesel, Gianni a vrut să le vorbească celor prezenţi în română, aşa că din când în când a scos din buzunar o hârtie pe care avea scrise câteva fraze. Le-a spus fanilor că este bucuros să îi revadă şi le-a povestit că în ultimele zile a vizitat Bucureştiul şi că atenţia i-a fost atrasă de fetele frumoase, Arcul de Triumf şi, bineînţeles, impunătoarea Casă a Poporului.

Piese noi şi vechi au cucerit publicul prezent

Piese ca „Occhi di ragazza„, „Bella signora” sau „Il mondo cambierà” au trezit amintiri celor prezenţi, care au fost captivaţi de artistul care părea să pună suflet în fiecare vers şi să retrăiască fiecare cuvânt în parte. Alături de Gianni pe scenă au fost şase instrumentişti extraordinari şi Alessandra Ferrari, o solistă care s-a dovedit o alegere excelentă pentru duetele cu celebrul artist. Alături de cea din urmă, Gianni a cântat piese ca „Parla più piano” sau „Grazie perche’„, un cover superb după „We’ve got tonight” a lui Bob Seger.

Gianni le-a vorbit celor prezenţi despre tradiţia pe care Italia o are, în ceea ce priveşte muzica, şi a mărturisit că ştie că şi ţara noastră are un trecut muzical bogat. A urmat apoi un moment solo al talentatei soliste, piesa aleasă a fost „Munastere e Santa Chiara„, o piesă napolitană.

Seara a continuat cu unul dintre cele mai aşteptate momente: interpretarea piesei „In ginocchio da te„, al cărui refren l-a cântat în genunchi şi la care câteva dintre doamnele din sală au lăcrimat. Însă Gianni a schimbat rapid atmosfera cu un medley ce a cuprins „Se puoi uscire„, „100 all’ora” şi „Fatti mandare dalla mamma„. La ultima dintre piese pe scenă şi-a făcut apariţia o tânără italiancă de doar câţiva anişori care a vrut să îi ofere un dar lui Gianni şi a sfârşit prin a cânta alături de acesta refrenul piesei.

Flori, iconiţe şi pălincă pentru artistul italian

De altfel, toată seara solistul a primit daruri, pe lângă nenumăratele flori, cu care a spus că îşi va deschide o florărie, a primit scrisori, fotografii de la primul concert în România, iconiţe şi pălincă. Artistul le-a acceptat pe toate cu drag şi a mulţumit de fiecare dată.

Concertul s-a încheiat după două ore şi aproape 30 de piese, la finalul ultimelor trei melodii: „Banane e lampone„, „Caruso” şi „Grazie a tutti„, publicul deja invadase zona din faţa scenei. Însă Gianni nu a părut deloc deranjat, el a rămas pe scenă mai bine de zece minute dând autografe pe discuri, reviste şi fotografii. Văzând că nu mai face faţă numărului de daruri acesta a chemat-o în ajutor pe Alessandra, care l-a ajutat să ţină zecile de buchete de flori.

Vezi galeria foto a concertului Gianni Morandi la Bucureşti!

Legătura pe care Gianni Morandi o are cu publicul din România, cu românii în general, a fost un important factor în hotărârea acestuia de a concerta la Bucureşti. De altfel, muzicianul are o relaţie specială cu milioanele de fani din toată lumea, la concertul din Capitală fiind prezenţi admiratori ai săi din Portugalia, Italia, Ungaria, Bulgaria şi nu numai. Evenimentul de la Sala Palatului a fost organizat de Music Event, artistul fiind adus la Bucureşti de promoter-ul Niki Constantinescu.

Setlist Gianni Morandi la Bucureşti:

1. Un mondo d’amore
2. Varietà
3. Se perdo anche te
4. Canzoni stonate
5. Occhi di ragazza
6. Vita
7. Grazie perche’
8. Chimera
9. Stringimi le mani
10. Io sono un treno
11. Se non avessi piu’ te
12. Bella signora
13. Dímmi adesso con chi sei
14. Ma chi se ne importa
15. Il Padrino
16. Il mondo cambierà
17. C’era un ragazzo
18. Munastere e Santa Chiara
19. In ginocchio da te
20. Medley: Se puoi uscire/100 all’ora/Fatti mandare dalla mamma
21. In Amore
22. La Fisarmonica
23. Scende la pioggia
24. Non son degno di te
25. Si puo’ dare di piu’
26. Uno su mille
27. Banane e lampone
28. Caruso
29. Grazie a tutti