Scena de la Sala ArCuB din Bucureşti a fost invadată şi în seara de 3 noiembrie 2012 de vocile surprinzătoare a celor ce se  prezintă ca fiind extratereştrii Voca People. Show-ul Voca People a făcut parte dintr-o mini-serie de reprezentaţii ce au avut loc la Sala ArCuB în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie 2012.

Music is Life. Life is Music. Musica – Energia!”

Costumaţi din cap până în picioare în alb, acoperiţi de un machiaj gros, tot alb, cei opt membri Voca People au pornit cu acest motto într-o călătorie cosmică prin muzica de pe Terra. Timp de aproape o oră şi jumătate, Voca People au susţinut un show incredibil, folosindu-şi doar vocile, fără nici un instrument care să le ofere un suport muzical.

Publicul a fost transformat de cei opt într-unul din personajele poveştii lor cu extratereştri, ajunşi din greşeală pe Terra. Pentru a se întoarce pe planeta Voca, ei aveau nevoie să alimenteze cu energie o piramidă amplasată pe scenă. Iar energia era generată de muzică. Iar pentru asta, Voca People nu au ezitat să aducă spectatori din sală pe scenă sau se plimbe chiar ei prin sală, în timp ce cântau şi chiar să aibă scurte replici în limba română.

Opt artişti şi un show lipsit de orice instrumente muzicale

Un show acapella, în care lipsa instrumentelor nici nu s-a simţit, datorită celor doi artişti care stăpânesc excelent arta beat box-ului: Căpitanul Beat On şi secundul său, Scratcher. Ceilalţi şase membri ai grupului sunt solişti aparţinând câte unui registru muzical: Soprana, Alto, Mezzo, Tenor, Bariton şi Bass.

Show-ul lor este considerat unul dintre fenomenele muzicale Off-Broadway. Orice moment al poveştii lor este redat printr-un mix surprinzător de fragmente din piese şi stiluri muzicale, din aproape orice perioadă cronologică. De altfel, acţiunea lor începe prin a reda teoria evoluţionistă, trecând în câteva secunde la Evul Mediu, menuetul din secolul 17 sau muzica contemporană. Altfel, muzica lui Michael Jackson şi Backstreet Boys ajunge să fie redată alături de cea interpretată de Baha Men, Gregorian, muzica lui  Händel sau Mozart.

Nu au lipsit nici coloanele sonore ale unora dintre cele mai celebre filme, Voca People făcând o trecere naturală de la „James Bond” la „Naşul„, „Pantera Roz” sau „Titanic„, printre altele. Au scanat mintea câtorva spectatori din sală, scoţând la iveală gândurile mai mult sau mai puţin muzicale ale acestora. Voca People au imitat şi comportamentul oamenilor, în ceea ce priveşte atracţia pentru sexul opus, gelozia sau dragostea.

Umorul şi muzica generează Energia

Orice moment al poveştii lor era însoţit de umor şi haz, astfel că, publicul a fost mai tot timpul cu zâmbetul pe buze. Chiar şi atunci când povestea ajunsese în punctul în care Căpitanul Beat On murise. Dar a fost readus la viaţă de energia muzicii interpretată de ceilalţi. „Bohemian Rhapsody” a celor de la Queen s-a asezonat uşor cu momentele de beat box, când sala de spectacol părea o adevărată discotecă.

Finalul a fost dat de piramida colorată de pe scenă, plină cu energia necesară pentru ca Voca People să se întoarcă pe planeta lor. Asta a însemnat încă o rundă de plimbare a celor opt artişti printre spectatori, pentru a le cânta de aproape şi pentru a da mâna cu ei.

Show-ul Voca People de la Sala ArCuB din Bucureşti va avea ultimele reprezentaţii pe 4 noiembrie 2012 de la ora 18:00 şi ora 21:00.