celelalte-cuvinte

Desi incertitudinea a planat o perioada indelungata asupra desfasurarii evenimentului, joi, 3 septembrie, pe plaja din Vama Veche a inceput cea de-a saptea editie a Festivalului Stufstock. Anul acesta festivalul a purtat numele de Golden Stufstock si s-a intors pe plaja din Vama Veche, acolo unde vamaiotii fideli stiu ca ii este locul.

Pe scena principala, amplasata pe plaja, au urcat unele dintre cele mai bune trupe rock romanesti care au fost prezente si la editiile precedente ale festivalului: Baniciu& Kappl, Timpuri Noi, Zdob si Zdub, Zob, Celelalte Cuvinte, Luna Amara, Kumm, E.M.I.L., The Amsterdams, Les Elephants Bizzares, Trooper, The Others, Rain District, Urma, Deka Dens, Snails, Ovidiu Lipan Tandarica si Fanfara 10 Prajini, invitat special: Stelu Enache; Dj Sile si proiectul “Balkanic Zeppelin”.

Pe cea de-a doua scena, amplasata la Goblins & Gulan , pe langa trupele care au concertat pe aceeasi scena si in anii precedenti, anul acesta pe scena tinerelor talente au evoluat si o serie de trupe noi : Blood Print, EVO, Highlight Kenosis, Tep Zepi, Alternativ Quartet, Pistol cu Capse,Godmode, Hush, Nuage, Relative, The Mushroom Story, L`Orchestre de Roche.

Prognoza meteo nefavorabila nu a reprezentat un impediment pentru cele cateva mii de spectatori care au invadat plaja din Vama Veche pentru 3 zile. Contrar asteptarilor, vremea a fost de partea vamaiotilor, asa ca joi, vineri si sambata ei s-au bucurat din plin de soare si de apa calda a marii.

Sambata noaptea picaturile de ploaie ce si-au facut aparitia in timpul concertului Urma au gonit de pe plaja o mica parte din spectatori. Insa cei care au ramas s-au bucurat de un show de exceptie din partea Zdob si Zdub. Norii i-au impiedicat pe curajosii ce au ramas pe plaja sa vada rasaritul, insa au avut parte de un super show marca The Amsterdams.

Festivalul, a carui prima editie a avut loc in 2003, a fost si anul acesta o dovada clara a faptului ca vamaiotii se intorc aici pentru a asculta muzica de calitate si pentru a salva spiritul Vama Veche.

Foto: Marius Tanef/Golden Stufstock