Concertul pe care Seal trebuia să îl susţină în seara aceasta, 27 noiembrie 2012, la Sala Palatului din Bucureşti a fost anulat. Anunţul a fost făcut cu doar câteva ore înainte de începerea spectacolului şi a fost anulat de artist din motive tehnice şi de siguranţă.

Peste 2.000 de bilete au fost vândute pentru show-ul din seara aceasta, însă artistul şi echipa sa de producţie au refuzat să susţină spectacolul, invocând motive tehnice şi de siguranţă. Contravaloarea biletelor poate fi recuperată de la punctele de vânzare Eventim de unde au fost achiziţionate, începând de mâine, 28 noiembrie 2012.

Marcel Avram, organizatorul evenimentului, alături de East European Events a declarat: „Am asigurat artistului întreg necesarul tehnic, am construit pe scenă o structură care poate susţine o greutate de peste patru tone, Sala Palatului este la dispoziția lui Seal, scena este pregătită pentru ca producţia lui Seal sa înceapă montajul. Având în vedere că timpul este scurt, am pus la dispoziţie un număr dublu de tehnicieni (40 de persoane). Cateringul şi camerele din backstage sunt pregătite. Mai mult, onorariul a fost plătit, la fel şi camerele de hotel, drept urmare considerăm că spectacolul poate avea loc în această seară. Totul era gata de la ora 12.00, producţia lui Seal având nevoie de trei ore pentru a finaliza montajul. Cu toate acestea, producţia lui Seal refuză să meargă mai departe cu evenimentul, invocând motive ce ţin de siguranţă„.

Sursă foto: www.cancan.ro

Cu privire la anularea concertului de la Bucureşti, Seal a declarat în exclusivitate pentru www.cancan.ro: „Echipamentul nostru cântăreşte patru tone, iar scena de la Sala Palatului nu susţine decât o tona. Am văzut documentaţia! Marcel Avram, organizatorul român, ne-a spus că nu-i nicio problema, că s-au mai făcut spectacole în condiţiile astea. Am refuzat să merg mai departe. Puneam în pericol prea multe vieţi. Riscam ca scena să se prăbuşească în timpul show-ului peste noi. Viaţa mea, a colaboratorilor mei şi a spectatorilor ar fi fost pusă în pericol. Nu am niciun alt motiv să anulez show-ul. Sunt sănătos, în putere şi pot să cânt. Din nefericire, în 22 de ani de carieră, doar o dată am fost nevoit să anulez un concert. Era în LA, iar eu aveam laringita şi îmi pierdusem vocea. Acum este a doua oară. Îmi cer scuze fanilor români şi promit că data viitoare o să vin şi o să fac un show de anvergură!

http://www.youtube.com/watch?v=sx7eJPbH5uQ

Concertul de la Bucureşti făcea parte din turneul de promovare al celui mai recent album al său, „Soul 2„. Pe 25 noiembrie 2012, Seal a concertat la Palatul Naţional din Chişinău şi conform presei din Republica Moldova show-ul de peste două ore a inclus piese ca „Don’t cry”, „Kiss from a rose”, „Love’s divine”, „Crazy” şi „Killer„. Următorul concert din cadrul turneului va avea loc în Bratislava, Slovacia, pe 29 noiembrie 2012.