Hard Rock Cafe Bucureşti a fost, în seara de 26 aprilie 2013, gazda unui concert acustic susţinut de o parte din membrii Anathema, mai exact de fraţii Vincent şi Daniel Cavanagh, alături de Lee Douglas.

Cei trei muzicieni au urcat pe scenă în faţa unui public numeros, nerăbdător să asculte muzica şi versurile pline de poezie cu care Anathema şi-a câştigat fanii de-a lungul unei cariere de peste 20 de ani.

Vincent Cavanagh
Vincent Cavanagh – Foto: Paul Voicu
Lee Douglas
Lee Douglas – Foto: Paul Voicu / iConcert.ro

Vezi mai multe fotografii în galeria foto de la concert!

Cei doi fraţi au fost într-o formă de zile mari, degajaţi şi comunicativi oferind publicului român piese precum: „Untouchable” Part I şi II, „Thin air”, „Dreaming light”, „Fragile dreams”, „Forgotten Hopes”, „Lost control” sau „Flying„, dar şi un cover după „High Hopes” – piesa de pe ultimul album de studio al celor de la Pink Floyd, „The Division Bell„.

Publicul a cântat alături de trupă tot concertul

Vincent şi Daniel Cavanagh sunt fondatorii Anathema, trupă care a luat fiinţă în anii ’90 în Liverpool, o formaţie care de-a lungul istoriei a încercat mai multe stiluri muzicale, de la doom/gotic metal la progresiv rock şi până la rock alternativ, având nouă albume de studio lansate până în prezent, ultimul album „Weather Systems” fiind lansat anul trecut, în 2012.

Lipsa bateristului trupei (John Douglas) a fost un punct în minus la concertul de aseară. Vincent şi Daniel Cavanagh, împreună cu Lee Douglas, alegând să folosească un negativ pe care erau înregistrate bateria, pianul şi alte instrumente reci, necesare unui spectacol acustic.

Un mare plus a fost însă publicul prezent, acesta a fredonat toate versurile trupei de la început şi până la finalul concertului, realizând o atmosferă plăcută şi intimă, aşa cum o cere muzica Anathema.

Concertul din Hard Rock Cafe a fost organizat şi produs de Mighty Owl Productions şi Sprint Media Group.