Trupa Viţa de Vie va concert pe 5 iulie 2013 în cadrul festivalului B’ESTFEST Summer Camp, de la Tunari. Show-ul oferit publicului prezent va fi unul special ce va conţine numai piese de pe binecunoscutul album „Fenomental”. Cea de-a şaptea ediţie a festivalului va avea loc între 5 şi 7 iulie, iar din line-up-ul său vor face parte artişti ca: Texas, Nas, Chase and Status (live), Enter Shikari, Nneka, Tiamat, Noisia şi mulţi alţii.

Află mai multe detalii despre B’ESTFEST 2013!

Lansat în 1999, „Fenomental” este cel mai bine vândut material discografic al trupei Viţa de Vie, fiind considerat un adevărat punct de referinţă în istoria muzicii rock autohtone. Albumul va fi reeditat la începutul anului viitor, atunci când se împlinesc 15 ani de la prima apariţie a acestuia şi va fi promovat în cadrul unui turneu de 25 de oraşe.

Concertul de la B’ESTFEST va prezenta în premieră albumul aniversar, Adi Despot declarând că „acesta este locul în care energia pe care o degajă se face cel mai bine simţită. Îl vom celebra aşa cum se cuvine, alături de fanii noştri.

Anul trecut, Viţa de Vie a sărbătorit 15 ani de activitate printr-un concert acustic special pe scena mare a B’ESTFEST.

RECENZIE: Royksopp, Selah Sue, Milow, Booka Shade, Viţa de Vie la B’ESTFEST 2012

„Fenomental”, un album special

Despre albumul „Fenomental„, tot Adi Despot declară: „Dintre toate cele 8 albume lansate până în prezent, acesta este materialul care a ajuns să ne definească cel mai bine ca trupă în ochii publicului. Reprezintă esenţa noastră şi ne reaminteşte de fiecare dată cine suntem de fapt. Este originea noastră şi din când în când trebuie să ne întoarcem la origini pentru a merge mai departe. «Fenomental» este exact opusul recent lansatului «Acustic», care reprezintă cealalta bornă reprezentativă a discografiei noastre. Cele două albume sunt Yin şi Yang-ul nostru, şi la o distanţă de 15 ani, dar puse unul lângă celălalt, echilibrează perfect balanţa Viţa de Vie.

Albumul a adus trupa în atenţia publicului prin sound-ul autohton, prin maniera stilistică abordată, prin calitatea produsului (albumul a fost produs integral în Germania) şi nu în ultimul rând prin valoarea artiştilor care compun Viţa de Vie.

„Basul şi cu toba mare”, „Iamma”, „Ce contează” sau „Vinolamine” vor răsuna în prima zi a festivalului, concertul celor de la Viţa de Vie anunţându-se a fi unul deosebit de energic, cu atitudinea potrivită mesajelor transmise de piesele lor.

Bilete şi abonamente B’ESTFEST Summer Camp 2013

Abonamentele şi biletele pentru B’ESTFEST Summer Camp 2013 sunt disponibile pe www.myticket.ro la următoarele preţuri, în funcţie de perioada de achiziţionare:

Categorie bilete Preţ până pe 30 iunie Preţ 1-7 iulie 
Bilet pentru o zi 70 lei 99 lei
Abonament 150 lei 199 lei
Voucher camping 20 lei 40 lei
Upgrade bilet* - 20 lei

Biletele pentru o zi permit accesul în zona de festival o singură dată. Pentru a putea ieşi şi reintra în B’ESTFEST Park în aceeaşi zi, posesorii de bilete trebuie să îşi facă un upgrade la bilet.

*Upgrade-ul la biletele de o zi va disponibil doar la casa de bilete de la B’ESTFEST Park şi va permite posesorilor să reintre în zona de festival după ce au părăsit-o.