Home » Ştiri » Death Dealer deschide show-ul Metal All Stars de la Bucureşti
Death Dealer, adică Ross „The Boss” Friedman (Manawar şi Dictators) alături alte patru vedete ale metalului mondial vor concerta la Bucureşti pe 24 martie 2014. Proiectul va urca pe scena de la Romexpo în deschiderea blockbuster-ului Metal All Stars.
Death Dealer este un proiect ce a luat fiinţă în 2012 şi îi are în componenţă pe: Sean Peck (Cage) – vocalist, Stu Marshall (Empires of Eden, Dungeon, Paindivision) – chitarist, Mike Davis (Halford, Lizzy Borden) – basist, Kenny „Rhino” Earl (Manowar) – toboşar şi Ross „The Boss” Friedman (Manowar şi Dictators) – chitarist.
Împreună de nu foarte mult timp, componenţii Death Dealer au reuşit să transforme rockeri din toată lumea în fani adevăraţi prin sound-ul puternic, de metal classic, cu influenţe trash. Albumul lor de debut, „Warmaster” a dovedit că cei cinci sunt o forţă de neoprit în metalul actual.
Unul dintre cele mai importante evenimente rock ale anului în România, Metal All Stars se va desfăşura sub forma unui mini-festival. Pe durata a 4 ore, Metal All Stars va aduce pe scena de la Romexpo o varietate de staruri care și-au lăsat amprenta adânc în istoria muzicii: Phil Anselmo, Zakk Wylde, Max Cavalera, Ross The Boss, Joey Belladonna, Udo Dirkschneider, Cronos, Brian Fair şi mulţi alţii.
Biletele pentru show-ul Metal All Stars de la Bucureşti sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, la următoarele preţuri, în funcţie de categorie şi perioada de achiziţie:
Categorie | 01.01-23.03.2014 | 24.03.2014 | |
---|---|---|---|
Normal Circle | 140 lei | 150 lei | cumpără bilete |
Golden Circle | 175 lei | 185 lei | cumpără bilete |
Cu loc | 330 lei | 350 lei | cumpără bilete |
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.