Home » Recenzii » RECENZIE: Un ultim rămas-bun cu savoare cubaneză de la Orquesta Buena Vista Social Club (POZE)
Ne-am obişnuit deja cu prezenţa talentaţilor muzicieni din Orquesta Buena Vista Social Club la Sala Palatului, aceştia revenind de fiecare dată cu mare drag în România, unde au parte mereu de un public călduros. Însă, fiecare concert marca Orquesta Buena Vista Social Club este o experienţă aparte şi aduce fanilor un plus de farmec pe care nu putem să nu-l asociem cu însorita Havana, locul care a dat lumii unii dintre cei mai rafinaţi muzicieni ai secolului XX.
Concertul susţinut sâmbătă, 28 iunie 2014, a fost cu atât mai deosebit cu cât a fost un concert de adio, astfel că a fost ultima dată când am mai avut ocazia să-i vedem pe muzicienii de la Buena Vista Social Club cântând live piese celebre, fredonate timp de câteva decenii de generaţii întregi. Totodată, faptul că formaţia a inclus şi ţara noastră pe harta locaţiilor din cadrul turneului „Adios!” demonstrează ataşamentul faţă de fanii români, care i-au primit mereu cu braţele deschise, pregătiţi să danseze şi să se bucure cum ştiu mai bine pe ritmurile de jazz, salsa, rumba sau cha-cha.
Concertul a început cu puţin înainte de ora 20:30 şi încă de la stingerea luminilor am simţit freamătul publicului nerăbdător să asculte şi să danseze pe muzica devenită deja legendară a celor de la Orquesta Buena Vista Social Club. Totuşi, seara nu a început nicidecum pe ritmurile năucitoare care au consacrat formaţia, ci într-o notă mult mai liniştită, Rolando Luna aflându-se preţ de câteva minute în centrul atenţiei. Muzicianul ne-a încântat cu un intro la pian, iar momentul său a fost în semn de omagiu pentru Rúben González, unul dintre cei mai mari pianişti din lume, şi care a contribuit covârşitor la evoluţia şi la impunerea Orquestei Buena Vista Social Club în industria muzicală de calitate.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
Concertul ne-a adus faţă în faţă şi cu artişti de referinţă ai muzicii cubaneze. Astfel, publicul a început să se dezmorţească serios odată cu apariţia pe scenă a lui Eliades Ochoa, faimosul chitarist cu pălărie de cowboy, care a cântat piese precum „De Camino a la Vereda” sau „El Carretero”. Şi pentru ca seara să fie cu adevărat specială, pe scenă a urcat şi senzaţionala Omara Portuondo, cea fără de care Buena Vista Social Club nu ne putea spune adio. De parcă timpul ar fi stat pe loc în ceea ce o priveşte, ne-a arătat o energie ieşită din comun în ciuda venerabilei vârste, iar vocea pare să nu fi suferit cu nimic în urma scurgerii anilor. Aceeaşi voce suavă care ţi se imprimă pe timpan, aceeaşi senzualitate şi voluptate transmisă cu atâta uşurinţă publicului.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
Oamenii s-au ridicat rând pe rând în picioare şi au dat frâu liber trupului, dansând pe acordurile unor piese ca „El Bodeguero – Cha Cha Cha” sau „Mulata”. Omara Portuondo, cu aceeaşi abilitate cu care ne-a făcut să ne ridicăm de pe scaune, a reuşit să ne aducă după câteva clipe şi nostalgia în suflet cu memorabila piesă „Veinte Años”, fiind acompaniată doar de pianistul Rolando Luna. Expresie a unui romantism şi a unei candori greu de descris în cuvinte, „Veinte Años” are puterea să te rupă cu totul de prezent şi să te transpună într-o lume în care domnesc numai iubirea şi sentimentele pure.
Seara a continuat cu alte melodii celebre precum „Quizás, Quizás”, „Chan Chan” sau „El Cuarto de Tula”, iar până la finalul concertului, toţi cei prezenţi erau deja în picioare, fredonând „Dos Gardenias” şi „Candela”. Pe durata concertului, artiştii au cântat şi melodii pe care le-au dedicat muzicienilor care au dus Buena Vista Social Club pe culmele gloriei muzicale, dar care din păcate nu se mai află printre noi. I-am omagiat astfel pe Manuel Galbán (chitară), Cachaito López (contrabas), Ibrahim Ferrer (voce), Manuel „Puntillita” Licea (voce) şi Francisco Muñóz (voce şi chitară) şi pentru a ne împrospăta amintirea, au fost proiectate pe un ecran uriaş poze cu fiecare artist în parte.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
Nu trebuie să uităm nici de artiştii mai tineri din Buena Vista Social Club care au contribuit la conturarea unei seri perfecte. Senzuala şi talentata Idania Valdés ne-a încântat cu vocea sa, dar şi cu mişcările de salsa, antrenând la dans pe mulţi dintre cei prezenţi.
Seara s-a încheiat în ropotele de aplauze ale publicului, care i-a chemat şi la bis pe muzicieni. Am părăsit Sala Palatului cu un uşor sentiment de regret pentru despărţirea aceasta, dar purtând totuşi amintirea unui concert superb, o amintire care nu va muri niciodată.
Plină de aceeaşi prospeţime şi energie debordantă, Orquesta Buena Vista Social Club ne-a readus armonia şi expansivitatea muzicii cubaneze, conectându-ne încă de la primul acord cu exuberantele tărâmuri ale unei ţări învăluite într-un mister aparte şi care este însăşi definiţia exotismului şi a nonconformismului. Deşi am asistat la un concert de adio şi cel mai probabil nu îi vom mai revedea pe magnificii muzicieni care compun formaţia al cărei renume a ajuns în toate cele patru zări, am simtit totul mai degrabă ca pe un rămas-bun.
Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!
„Adio” mi s-a părut de la început prea mult spus, deoarece anulează orice eventuală regăsire. Dar moştenirea muzicală pe care o lasă în urmă va dăinui peste ani, şi ascultând piesele care i-au consacrat, ne vom aminti inevitabil şi de cei care le-au dat naştere. În acelaşi timp, revenind la scopul primordial al muzicii, şi anume acela de a uni suflete, tind să cred că revederea cu trupa se va petrece de fiecare dată când vom asculta nesăţios albumele care au făcut istorie. Iată de ce prefer un rămas-bun optimist în locul unui „adio” rece.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.