Home » Ştiri » Evergrey, primul headliner de la Maximum Rock Festival 2014
Evergrey este primul headliner anunţat pentru ediţia din această toamnă a Maximum Rock Festival. Trupa din Suedia va urca pe scena din Turbohalle pe 24 octombrie 2014, în aceeaşi zi cu Tristania, Threshold, în ziua următoare fanii festivalului vor putea asculta Elvenking, Emergency Gate, urmând ca alte nume din line-up să fie confirmate în curând.
Evergrey a debutat la mijlocul anilor ’90, iar primul album, „The Dark Discovery” a fost lansat în 1998. De atunci, trupa de progressive metal şi-a concretizat stilul muzical, transformându-se într-un reprezentant de seamă al metalului nord european.
Cel mai recent album al trupei, „Hymns for the Broken” va fi lansat pe 26 septembrie 2014, la mai bine de o lună de la anunţarea noului line-up al trupei. Concertul din cadrul celui mai mare festival indoor de metal de la noi este primul pe care trupa îl va susţine în calitate de headliner, după lansarea noului material. Astfel, cei prezenţi în Turbohalle vor avea şansa să asculte pe lângă piesele cunoscute ale trupei şi melodii de pe noul material.
Pe 25 şi 26 octombrie, pe scena Maximum Rock Festival 2014 vor ma fi prezenţi şi: Tristania, trupă ce a concertat şi în cadrul B’ESTFEST 2012, Threshold, una dintre cele mai importante trupe de progressive metal din Marea Britanie, Elvenking, reprezentanţi de seamă ai genului din Italia, şi Emergency Gate, exponenţi ai noului val de metal german.
Biletele şi abonamentele pentru Maximum Rock Festival 2014 sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la preţuri ce variază, în funcţie de perioada de achiziţionare:
Categorie bilete | Preţ până pe 01.10 | Preţ 01-23.10 | La intrare | |
---|---|---|---|---|
Bilet pentru o zi | 85 lei | 100 lei | 120 lei | cumpără bilete |
Abonament normal* | 115 lei | 135 lei | 165 lei | cumpără abonamente |
Abonament special** | 115 lei | 135 lei | 165 lei | – |
* Abonamentul normal (1300 bucăţi) oferă acces la cele 2 zile de festival şi accesul la unul dintre warm-up party-urile festivalului
** Abonamentul special (50 bucăţi) oferă acces la cele 2 zile de festival, accesul la unul dintre warm-up party-urile festivalului, meet & greet pentru 2 formatii, la alegere, posterul festivalui şi un pachet cu materiale promoţionale. Acest tip de abonament poate fi cumpărat doar prin PayPal.
Notă: Numărul biletelor pentru o zi este limitat la 200.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.