Home » Ştiri » Abonament gratuit pentru cei care vin cu bicicleta la Electric Castle Festival 2015
La câteva zile după ce toate abonamentele puse în vânzare au fost epuizate, organizatorii Electric Castle Festival anunţă că pun la bătaie 10 abonamente, dar şi alte premii constând în echipamente sportive, celor care vin cu bicicleta la festival şi pedalează minim 250 de km, până la Castelul Banffy, din Bonţida, judeţul Cluj.
Mai multe detalii privind regulile de participare sunt disponibile pe www.electriccastle.ro/eco, iar data limită pentru înscrieri este 1 iunie 2015.
Iniţiativa este susţinută şi de Barry Ashworth de la Dub Pistols, ce a ţinut să le transmită un mesaj personal celor din Marea Britanie: „Trebuie să începem să ne gândim şi la ce se întâmplă cu mediul aşa că vă lansez provocarea de a ne întâlni la Electric Castle pe biciclete”.
„Conform studiilor internaţionale, 75% din amprenta de carbon a unui festival de muzică este generată de modul în care participanţii aleg să călătorească până la destinaţia evenimentului. Anul trecut, cei mai mulţi participanţi la festival (47%) au ajuns la castel cu maşina şi autobuzul (30%). Doar 17% dintre ei au optat pentru tren, iar procentul celor care au ales alte mijloace de transport, inclusiv bicicletele, a fost infim, de doar 6%. Fiecare procent câştigat în favoarea celor care optează pentru tren sau bicicletă, cele mai sustenabile mijloace de transport, este o contribuţie reală la protejarea mediului înconjurător.” spune Andi Vanca, PR Manager-ul festivalului.
Electric Castle susţine încă de la prima ediţie activităţile eco în cadrul festivalului. Şi anul acesta, în incinta festivalului participanţii vor fi încurajaţi să reducă consumul de apă şi energie, vor fi implicaţi în acţiuni de reciclare creativă şi vor putea închiria gratuit biciclete.
Toate acţiunile ecologiste organizate în cadrul Electric Castle Festival se realizează în parteneriat cu Asociaţia MAINOI şi producătorul de biciclete GIANT.
Electric Castle Festival va avea loc între 25 şi 29 iunie 2015 la Castelul Banffy, din Bonţida, judeţul Cluj şi va avea ca invitaţi nume importante ale muzicii internaţionale, precum The Prodigy, Fatboy Slim, Rudimental, The Parov Stelar Band, The Cat Empire, Nouvelle Vague, Siriusmodeselektor sau The Subways.
Biletele ce includ accesul pentru o singură zi de festival la Electric Castle 2015, ce va avea loc la Castelul Banffy, din Bonţida, judeţul Cluj, între 25 şi 29 iunie, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la preţul de 149 lei/zi, plus taxe.
Categorie | Preţ | |
---|---|---|
Bilet pe zile | 160.92 | cumpără bilete |
Abonament 4 zile | 312.12 lei | SOLD OUT |
Abonament 4 zile + Camping | 375.84 lei | SOLD OUT |
Camping 4 zile pe persoană | 63.72 lei | cumpără camping |
Festivalul Electric Castle este organizat de echipa Boiler Events.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.