Hindi Zahra, cântăreaţă franceză de origine marocană, a urcat pe 15 octombrie 2015 prima dată pe o scenă românească, la Sala Radio din Bucureşti, în turneul de lansare al celui de al doilea material discografic, „Homeland”.

Dacă primul album, „Handmade” (2010), a făcut din artistă o revelaţie a genului world music, primind distincţia „Prix Constantin” pentru cel mai bun album, „Homeland” reprezintă o revenire în plină forţă, cu o individualitate artistică bine conturată la confluenţa dintre jazz, blues, gipsy, folk american şi, totodată, o evocare extrem de personală a Marocului natal, printr-o topire de sonorităţi ondulatorii, legănate.

Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Concertul lui Hindi Zahra la Bucureşti, organizat de Twin Arts, s-a ţinut sold out, deşi a fost pentru prima oară când publicul român a avut prilejul să îi cunoască performanţa live, caracterizată de The Guardian ca o înlănţuire de improvizaţii întărâtate, pline de energie şi de spontaneitate, imposibil de regăsit într-un album sau într-o înregistrare.

Însă materialele discografice, distinse cu premii importante şi calificate de critici prin superlative pline de culoare, par să fi constituit o promisiune îndeajuns de credibilă pentru cei peste 1000 de români care au primit-o pe Hindi cu căldura şi entuziasmul cu care întâmpini, de obicei, o revenire care îţi stârneşte amintiri puternice. Forţa interpretării, atmosfera electrizantă creată de cântăreaţă şi de cei şase muzicieni care au acompaniat-o, ritmurile calde şi legănate ale compoziţiilor au desenat pe undele sonore crochiul unui Orient îndepărtat, evocat cu ataşament şi au creat cu mijloace pe cât de simple, pe cât de profesioniste, un spectacol de la care cei prezenţi au ieşit cel puţin cu zâmbetul pe buze.

Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Primii intraţi în scenă au fost cei şase instrumentişti care au împletit sonorităţile chitarelor, bassului, saxofonului, flautului şi percuţiilor. Dintre ei, percuţionistul, originar din Brazilia, a creat de-a lungul concertului cele mai intense şi trepidante interludii, prinzând publicul într-un cerc magic inspirat, parcă, din ritualurile unei lumi vechi şi îndepărtate.

Apariţia lui Hindi, tăcută, păşind fără emfază spre conul luminos din mijlocul scenei, a înfăţişat-o în tuşe de feminitate fragilă şi forţă totdeodată. Nu de inginerii scenografice e nevoie ca să îi îţi încânţi ascultătorii până la a-i atrage în povestea ta cu dune şi miraje, nu cu îmbrăcămintea extravagantă şi coafurile luxuriante rămâi pe retina spectatorilor.

Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

La Hindi, individualitatea e un amestec de talent, profesionalism, curaj şi echilibru. La figurat, dacă ne gândim la ritmicitatea compoziţiilor şi la propriu, dacă avem în vedere de câte ori a reuşit să facă headbanging în timpul interludiilor de percuţie fără să îşi piardă stabilitatea, împărtăşind cu publicul său, la modul mecanic, o transă în mrejele căreia îi prinsese prin mijloace acustice.

Primul cântec interpretat a fost şi cel care deschide albumul „Homeland” – „To The Forces”. Piesa are ceva legănător, ceva încântător şi obsedant, un inefabil feminin care împletit cu chitara puternică, masculină şi susţinut de percuţie evocă sonor o lume mitică, îndepărtată şi diferită de tot ceea ce cunoaştem şi putem să ne închipuim. Undeva spre sfârşitul melodiei am privit în jur şi am numărat, în semiobscuritatea din jurul meu, nu mai puţin de opt capete care se legănau în acelaşi ritm. Nu ştiu câţi artişti reuşesc nu doar să-şi convingă, ci chiar să îşi transpună publicul încă din primele minute.

Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Au urmat, în înlăunţuirea magică din ce în ce mai trepidantă, cu accente de exotism, „Oursoul”, mai vechea şi antrenanta „Imik Simik” (cântată în engleză, franceză şi nativa berber), „La Luna”, „Silence”, „Dream” şi proaspăt lansatul single „Any Story”, care de câteva zile împânzea feed-ul din Facebook, arătându-mi cu câtă bucurie era aşteptată în România Hindi Zahra.

Vocea ei, deşi poartă amprenta a peste douăzeci de ani de antrenament în diferite genuri muzicale, păstrează totuşi ceva din asprimea genuină a vocilor feminine din Orientul Mijlociu. Ascultând-o, îmi aminteam de îngânările Şeherezadelor din „La source de femmes” a lui Radu Mihăileanu, a căror forţă venea din unduirile glasului şi ale trupului, din străfundurile arhetipale ale culturii lor şi din jocul cu iubirea. E ceva metalic în acea tonalitate specifică, un metal care se împleteşte bine cu metalul corzilor şi care, inefabil şi profund totodată, se lasă lin purtat pe coloanele de aer mişcate de instrumentele de suflat. Se lasă purtat şi, la rândul lui, poartă.

Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

„Beautiful Tango” a sporit entuziasmul clocotitor al sălii, deşi Hindi nu a cedat unei anumite legi a antrenului spectacolului live, care face ca cele mai frumoase şi cunoscute cântece să fie interpretate mai mult de public decât de artist şi, astfel, chimia lor să fie stricată. Magia s-a păstrat, ba chiar a sporit, din fierberea publicului au rămas doar tăcerea şi legănarea.

După „Set Me Free” şi „Ahiyawa” cei şapte au ieşit din scenă, nu înainte ca Hindi să îşi prezinte trupa, să mulţumească şi să ne spună cât se simte de norocoasă pentru primirea de care avusese parte. Nu au lipsit mult, însă, pentru că aplauzele pentru bis au explodat literalmente, nelăsându-i nesimţitori.

Pentru primul bis, cântăreaţa s-a întors în scenă singură, intrând în conul de lumină acompaniată doar de o chitară rece pentru a interpreta piesa „Broken Ones”. Compus în urmă cu şapte ani, cântecul este inspirat, după cum însăşi artista ne-a împărtăşit, de copiii din Marrakech, care cresc însoţiţi la fiecare pas de suferinţă. Mesajul cântecului este, de fapt, o întrebare: cum îşi pot construi sufletele în mod armonios nişte oameni care de la bun început au fost marcaţi de drame şi privaţiuni? Şi, după cum a ţinut să adauge, nu este numai o piesă despre copiii din Marrakech, ci despre mulţi dintre noi.

Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti - Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro
Hindi Zahra în concert la Sala Radio din Bucureşti – Foto: Daniel Robert Dinu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Al doilea bis a fost „Cabo Verde”, iar climaxul revenirii în scenă s-a produs la piesa „Stand Up”, care parte pentru titlu, parte pentru ritmul antrenant şi pentru atmosfera care se crease, nu i-a lăsat pe prea mulţi pe scaune. În semiîntunericul sălii, braţele şerpuiau, taliile se unduiau, şoldurile se legănau indiferent de identitate, statut, vârstă sau pretenţii. Cea care şi-a creat un stil personal din a transgresa barierele genurilor muzicale a reuşit, pentru prima dată de pe scena Sălii Radio, să dărâme bariere sociale şi să şteargă etichete, convenienţe. Ascultătorii păreau să se fi amestecat într-o substanţă comună, care asculta doar de legile mişcărilor ondulatorii.

Cu siguranţă, va mai urma…