Brian May şi Kerry Ellis, aflaţi în plin turneu „One Voice”, au oferit un show impresionant, de aproape două ore, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, în seara de 14 martie 2016. Luminile, muzica, cântecele alese, dar mai ales prietenia şi buna-dispoziţie degajate de cei doi artişti au făcut ca atmosfera serii să fie una caldă, relaxată – „de parcă am fi la voi în sufragerie”, după cum avea să exclame Brian May.

Brian May este considerat o legendă vie, fiind chitarist al renumitei trupe Queen. Partenera lui de scenă, Kerry Ellis, este una dintre cele mai apreciate voci de musical la ora actuală. Împreună, May şi Ellis au creat un show impresionant, prin simplitatea interpretării şi mesajele puternice pe care le transmit prin muzică. Întreg concertul a fost, totodată, şi un manifest calm, emoţionant, pentru protejarea şi conservarea unor specii de animale sălbatice, aflate în pericol de dispariţie, cei doi artişti fiind ambasadori activi pentru aceste mişcări.

Brian May şi Kerry Ellis în concert la Bucureşti - Foto: Paul Voicu / iConcert.ro
Brian May şi Kerry Ellis în concert la Bucureşti – Foto: Paul Voicu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Amândoi au cucerit publicul şi prin faptul că au învăţat câteva expresii în limba română, salutând încă de la început publicul în română. A fost o seară cu muzică la lumina lumânărilor electrice de pe scenă şi a celorlalte luminiţe discrete din fundal, dar şi un panou cu proiecţii grafice, special alese pentru fiecare piesă interpretată.

Kerry Ellis a impresionat cu vocea-i puternică de la primele versuri din piesa „I Who Have Nothing”, urmată cumva firesc de „I Loved A Butterfly” (cover Queen + Paul Rodgers), „Dust In The Wind” (cover Kansas), „Born Free” (cover Matt Monro) şi „Can’t Help Falling In Love” (cover Elvis Presley). Publicul a fost alături de artişti la fiecare vers al pieselor îndrăgite.

Momente de transă şi emoţie

Concertul a continuat cu multe alte reinterpretări ale unor cântece celebre, precum „Tell Me What You See” (cover Beatles), „The Way We Are” (cover Barbra Streisand), „Something” (cover The Beatles). „Life Is Real” (cover Queen) a fost interpretată în memoria lui Freddie Mercury, geniul din spatele Queen, omul care a scris o parte importantă din istoria modernă a muzicii.

Brian May şi Kerry Ellis în concert la Bucureşti - Foto: Paul Voicu / iConcert.ro
Brian May şi Kerry Ellis în concert la Bucureşti – Foto: Paul Voicu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Kerry Ellis a avut propriul ei moment, când Brian May s-a retras de pe scenă, şi a interpretat piesa „I’m Not That Girl” (cover Stephen Schwartz). Momentul ei de solo a scos cel mai bine în evidenţă ambitusul vocal al artistei, dovedind din plin de ce este atât de apreciată în industria musical-urilor.

A urmat şi un moment de chitară solo din partea lui Brian May – „Last Horizon”. Întreg solo-ul a fost ca un moment magic, Brian May reuşind să redea un ocean de sunete cu ajutorul chitarei sale, ţinând publicul în transă.

Imediat după aceea, un alt moment special a fost interpretarea unui alt cover Queen – „Love Of My Life”, când toţi cei prezenţi au fredonat refrenul piesei. „Who Wants To Live Forever” şi „We Will Rock You”, tot cover-uri Queen, au ridicat sala în picioare, fiind unele dintre cele mai aşteptate piese ale serii.

Brian May şi Kerry Ellis în concert la Bucureşti - Foto: Paul Voicu / iConcert.ro
Brian May şi Kerry Ellis în concert la Bucureşti – Foto: Paul Voicu / iConcert.ro

Vezi mai multe poze în galeria foto de la concert!

Pentru partea de bis, Brian May şi Kerry Ellis au păstrat un cântec special – „No One But You (Only The Good Die Young)”, un cântec care sigur a stârnit un noian de emoţii în majoritatea celor prezenţi în sală. Seara s-a încheiat într-o notă veselă totuşi, pe ritmurile dinamice ale piesei „Crazy Little Thing Called Love”.

Brian May va reveni în Bucureşti, în iunie, în cadrul concertului Queen, alături de Adam Lambert.

Concertul susţinut de Brian May şi Kerry Ellis la Sala Palatului din Bucureşti a fost organizat de Emagic.