RECENZIE: Vijay Iyer Trio – stil şi inovaţie la puterea jazz

Iubitorii de jazz au avut ocazia să îl revadă pe unul din cele mai sonore nume ale jazzului contemporan, pianistul Vijay Iyer, pe 15 mai 2016. Artistul, alături de instrumentiştii săi, a revenit în Capitală pentru a susţine un concert pe scena sălii teatrului Elisabeta, promovând cel mai recent album al lor, „Break Stuff”. Evenimentul a marcat debutul festivalului culturii indiene „Namaste India”, care are loc în Bucureşti până la finalul lunii iunie.

Fete în sari-uri specific indiene ne-au întâmpinat la intrarea în teatru, iar puţin după ora 20:00 şi-au făcut apariţia şi cei trei muzicieni: la pian – deja celebrul Vijay Iyer, la tobe – Marcus Gilmore, iar la contrabas – Stephan Crump. Modest, fără dorinţa de a epata, Vijay a făcut o introducere scurtă, a mulţumit publicului pentru aplauze, adaugând că se bucură că se află din nou în România, iar apoi a lăsat muzica să vorbească pentru el.

Vijay, dirijorul invizibil din spatele uraganului de pe scenă

Debutul concertului a fost făcut în forţă şi a fost menit să trezească spiritele şi să facă încălzirea pentru ce avea să urmeze. O dată începute, piesele păreau că nu au sfârşit, pauzele fireşti dintre acestea dispăreau pe nesimţite, ajungând să se întrepătrundă minute bune. E binecunoscut faptul că spectacolele marca Vijay Iyer sunt compuse din pasaje extrem de lungi în care se perindă diferite piese, cum au fost, în acest caz, „Abundance”, „Question of agencies” şi „Wild Flowers”.

Muzicienii erau în armonie perfectă, lăsându-şi fiecare celuilalt un spaţiu bine definit pentru câte un solo, unde fiecare instrument devena protagonistul unei poveşti. Stephan Crump îşi simţea contrabasul la un nivel organic, părea că se află undeva departe, lăsând la vederea noastră doar un corp umblător și nişte grimase desprinse de pe un chip profund ancorat în muzică. Marcus Gilmore a avut şi el momentul său solo, dar acesta a părut că este mai conectat cu publicul. Vijay era „dirijorul invizibil”, el plimbându-şi degetele pe pian cu o exactitate şi o precizie uimitoare. Sunetele deveneau repetitive, dar niciodată plictisitoare, deoarece li se adăugau mereu elemente noi crescând intensitatea cu o viteză greu de urmărit, care dădeau o senzaţie de vârtej. Cu toate că nu erau decât cele trei instrumente prezente, acestea emanau o energie demnă de o orchestră, reuşind să ne copleşească prin varietatea şi violenţa dobândite.

După această furtună, publicul a luat o mica pauză „de respiro” la auzul acordurilor melodiei „Human Nature”, o compoziţie făcută celebră de Michael Jackson, căreia Vijay i-a dat o interpretare proprie. Acest pasaj a permis o anumită relaxare şi a venit ca un curcubeu după furtună. Vijay Iyer a menţinut linia melodică a acestei piese, îmbogăţind-o însă cu sincope şi secţiuni de improvizaţie.

Stilul de a cânta al lui Vijay Iyer, unic în lume

La fel ca unii dintre cei mai mari pianişti din istoria jazzului, precum Thelonious Monk, Vijay Iyer şi-a creat un stil propriu, recognoscibil care nu poate fi confundat cu nimeni altcineva. La Bucureşti am văzut un artist care cânta la pian cu o precizie uluitoare, cu exactitate calculată la secundă. Fiind pasionat de ştiinţele exacte, înclinaţia lui către formule matematice se poate regăsi şi în muzica pe care artistul o compune.

Un alt element specific lui Vijay este energia imensă care reiese din compoziţiile sale, o energie calculată, care, oricât de haotică ar putea părea pentru o ureche neantrenată, ajunge la un sens profund, rezultat tocmai din această complexitate şi amploare a beat-urilor. Publicul prezent la concert nu a fost însă unul neexperimentat, din contră, era familiar cu muzica pianistului, aşa că a declanşat un val de aplauze cerând bis când Vijay a anunţat finele showului.

Americanul de origine indiană a păstrat una dintre piesele sale de rezistenţă tocmai pentru acest moment, astfel ne-a oferit una din cele mai îndrăgite piese ale repertoriului său, „Optimism”. Melodia a început calm, dar pe măsură ce avansa, părea că e ca un vulcan care erupe şi care creează doar dezorientare în jurul său. La final s-a restabilit ordinea şi s-a aşternut o linişte solemnă după care din nou ropote de aplauze.

Profesor de arte al departamentului de muzică de la Harvard, Vijay Iyer este recunoscut pe plan mondial ca fiind unul din cei mai inovatori muzicieni de jazz din acest secol, căutând mereu forme noi de exprimare, improvizaţii, făcând legătura dintre jazzul clasic şi cel modern și ducând acest stil la următorul nivel.