Acest eveniment a avut loc in data de 23 Oct 2016.
Vezi alte evenimente cu , , .
Vezi alte evenimente la din .

Sâmbătă, 22 octombrie 2016, de la ora 21:00 şi duminică, 23 octombrie 2016, de la ora 18:00, Luna Amară lansează cel mai recent album, „Aproape”, în Clubul Ţăranului din Bucureşti. Cvartetul de coarde Light Quartet va urca pe scenă alături de formaţie, în calitate de invitat special, iar în deschiderea concertului va cânta trupa Domino.

UPDATE: Iniţial a fost anunţat doar un singur concert, pe 22 octombrie, dar pentru că biletele au fost epuizate, trupa va mai susţine un concert şi pe 23 octombrie, în acelaşi loc, tereasa acoperită a Clubului Ţăranului, începând cu ora 18:00.

La cinci ani de la „Pietre în alb”, albumul care a marcat un apogeu de complexitate în muzica Luna Amară, trupa clujeană revine cu discul „Aproape”. Materialul este o colecţie de şapte cântece într-un registru semi-acustic, care păstrează amprenta lirică şi muzicală a trupei. Turneul de promovare al albumului începe pe 15 octombrie, în cadrul evenimentului fEast de la Londra, şi continuă în ţară până în decembrie.

„Albumul are 7 piese şi nu ştim precis dacă e un EP mai lung sau un LP mai scurt. Ce ştim sigur e că primul single se numeşte «Doar noi doi» şi are un videoclip care va apărea în curând. Dacă v-a plăcut «Don’t Let Your Dreams Fall Asleep», atunci o să vă placă şi «Aproape», însă veţi avea și una-două surprize”, a declarat solistul trupei Mihnea Blidariu.

Înfiinţată în septembrie 2000, Luna Amară este o formaţie de rock alternativ, originară din Cluj-Napoca. Cu o discografie formată din 5 materiale și cu o abordare proprie a muzicii rock, cu influenţe inclusiv din spectrul metalic şi progresiv, trupa are o carieră solidă în peisajul românesc. În 2011, a lansat albumul „Pietre în alb”, un proiect cu teme lirice complexe, punctate de o interpretare în forţă și de o producţie modernă. Cel mai recent material al formaţiei se numeşte „Live la Conti” şi a fost lansat în 2014.

„Roşu Aprins”, „Pietre în alb”, „Oameni noi” şi „Asfalt” sunt câteva dintre cele mai cunoscute piese ale grupului. Luna Amară a cântat în deschiderea concertelor unor trupe de renume, precum: Paradise Lost, Clawfinger, Apocalyptica, Toy Dolls, HIM, The Exploited, Amorphis şi Faith No More. Mai mult, formaţia a deschis şi concertul lui Ozzy Osbourne de la Bucureşti, din 2010.

Bilete Luna Amară la Clubul Ţăranului din Bucureşti

Biletele pentru concertul Luna Amară, care va avea loc la Clubul Ţăranului din Bucureşti, pe 22 octombrie 2016, pot fi achiziţionate online de pe www.iabilet.ro, la preţul de 30 lei.

În ziua concertului, biletele vor costa 40 lei.