RECENZIE: Nigel Kennedy la Bucureşti sau dovada că muzica simfonică face casă bună cu umorul britanic (POZE)

În plină burniţă de toamnă, iubitorii muzicii simfonice s-au întâlnit pe 16 octombrie 2016, la Sala Palatului din Bucureşti, pentru a-l asculta pe virtuozul Nigel Kennedy. Concertul a început la ora 20:00, cu câteva creaţii proprii ale artistului, trecând apoi cu graţie prin Cele Patru Anotimpuri ale lui Antonio Vivaldi.

Compozitorul şi violonistul britanic, renumit pentru stilul său original, şi-a făcut intrarea pe scenă alături de alţi 30 de muzicieni, printre care şi doi chitarişti. Încă de la apariţia în faţa publicului, Nigel a reuşit să creeze o conexiune puternică cu cei prezenţi şi să spargă barierele formalului cu umorul său specific. După ce i-a întrebat pe cei prezenţi ce urmează să cânte alături de orchestra sa, artistul în vârstă de 60 de ani a spus că „el credea că vor cânta Bach”.

În deschidere, îndrăgitul violonist a avut 4 dedicaţii, toate compoziţii proprii. Prima pentru regretatul polonez Jarek Smietana, despre care a spus că „Polonia nu mai e la fel fără el”. Următoarele pentru Isaac Stern, care l-a şi instruit, şi pentru Stephane Grappelli, pe care l-a întâlnit în adolescenţă pentru întâia oară. Ultima dedicaţie a fost pentru Mark O’Connor, pe care îl consideră unul dintre cei mai mari violonişti, alături de care şi-ar dori să cânte.

Îmbrăcat lejer, artistul a fost extrem de energic pe scenă şi nu o dată a bătut ritmul cu piciorul, transformându-se într-un adevărat metronom uman.

Umorul nu a lipsit nici o clipă din discursul său generos, nici măcar atunci când şi-a prezentat colegii de scenă. În vreme ce despre unul dintre cei doi chitarişti a spus că „îl confundă adesea cu soţia sa atunci când îl vede din spate”, datorită podoabei sale capilare, pe cel mai tânăr l-a prezentat drept „un puşti care poate cânta orice, muzică clasică sau AC/DC, chiar şi jazz atunci când nu are de ales”.

După o repriză de cântat care a durat mai mult de o oră, artistul a cerut o pauză de „optsprezece minute şi jumătate” invocând oboseala publicului, nicidecum pe a sa şi pe a colegilor săi.

Partea a doua a concertului, mult râvnită de către public, au fost însele Cele Patru Noi Anotimpuri, o reinterpretare modernă şi plină de patos a compoziţiei publicate de Antonio Vivaldi în 1725. „Primăvara” optimistă a fost prima dovadă a extravaganţei lui Nigel Kennedy, care a primit cu naturaleţe şi modestie aplauzele tuturor celor prezenţi. „Vara” nu s-a lăsat aşteptată, orchestra demonstrând încă o dată publicului că poate cânta şi foarte sonor. „Toamna” şi „Iarna” au încheiat dramatic ciclul firesc, cunoscătorii putând să recunoască în această interpretare elemente din Johann Sebastian Bach, dar şi din cântecele maghiare tradiţionale csárdás.

Concertul s-a încheiat cu două cântece irlandeze, „unul din sud şi unul din nord”, după cum le-a prezentat însuşi Kennedy. Cel din urmă a fost o baladă blajină şi prietenoasă, care părea să transmită publicului că întregul ansamblu de muzicieni s-a simţit dorit şi apreciat pe scena de la Sala Palatului. Nigel Kennedy şi orchestra sa au încheiat reprezentaţia după ora 23:00 şi au lăsat în urmă, cu siguranţă, un public euforic şi dornic să-i revadă într-un viitor spectacol sold out, precum a fost şi acesta.

Concertul lui Nigel Kennedy de la Bucureşti a fost organizat de German Quality Entertainment. Pe 19 octombrie, violonistul va suţine un concert şi la Cluj-Napoca, în cadrul aceluiaşi turneu.