Cu aproximativ o lună înainte de spectacolul de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, Alessandro Safina a anunţat că va concerta acompaniat de Orchestra Operei Naţionale Române Cluj-Napoca. Pe 14 decembrie 2016, cântăreţul va susţine un concert dedicat tuturor clujenilor, alături de peste 60 de instrumentişti.

După concertul de la Bucureşti din acest an, Alessandro Safina revine în România, de această dată în Cluj Napoca, pentru un show plin de magnetism şi virtuozitate. Împreună cu o serie de muzicieni profesionşti, celebrul tenor va duce muzica pop-opera la un alt nivel, pe parcursul a două ore. Arii celebre de operă, abordări muzicale inedite, precum și melodii originale, în ton cu atmosfera sărbătorilor de iarnă, vor face parte din concert.

„Am colaborat cu nenumărate orchestre simfonice internaţionale. Deşi aş putea spune că fiecare experienţă a fost diferită, notorietatea şi valoarea incontestabilă a fiecărui artist, m-au făcut să mă simt onorat, emoţionat şi mi-au întărit, de fiecare dată, convingerea că trebuie să menţin ștacheta şi să confirm calitatea actului artistic. Aceste provocări au marcat în sens pozitiv parcursul carierei mele muzicale. Colaborarea cu Orchestra Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca mă bucură cu atât mai mult cu cât ştiu că deţin un statut major la nivel naţional și internaţional. Cu siguranţă, revenirea pe scena Sălii Polivalente din Cluj, mă va apropia mai mult de România, această ţară deosebită unde am avut şansa să descopăr oameni minunaţi şi să îmi întâlnesc sufletul pereche. Sunt nerăbdător să mă întâlnesc cu publicul cald din România şi sper ca noul meu concert să însemne cadoul meu oferit tuturor melomanilor cu prilejul sărbătorilor de iarnă”, a declarat Alessandro Safina.

https://www.youtube.com/watch?v=pM-GjAA0-jg

Originar din Italia, Alessandro Safina a debutat la începutul anului 2000, când a combinat muzica clasică cu cea pop pentru a crea un nou stil, pop-opera. Până în prezent, cântăreţul a lansat cinci albume. De-a lungul carierei sale, artistul a obţinut roluri importante în spectacole celebre, printre care: „Eugenio Oneghin”, de Ceaikovski şi „La Boheme” de Puccini.

„Luna”, „Regresa a Mi”, „Incanto” şi „La Sete di Vivere”, se numără printre cele mai cunoscute piese ale tenorului italian. De-a lungul carierei sale, Alessandro Safina a colaborat cu mai mulţi artişti de renume, printre care Elton John, Carlos Santana, Rod Stewart, Miriam Stockley, Sarah Brightman, José Carreras şi Mario Frangoulis.

Bilete Alessandro Safina la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

Biletele pentru concertul Alessandro Safina, din 14 decembrie 2016 de la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

De la 1 noiembrie 2016, fanii pot achiziţiona bilete cu o reducere de 50%.

Categorie Preţ – reducere 50 % Preţ normal
Categoria Golden VIP 157.5 lei 315 lei bilete
Categoria VIP 131 lei 263 lei  bilete
Categoria I 105 lei 210 lei  bilete
Categoria II 84 lei 168 lei  bilete
Categoria III 58 lei 116 lei  bilete
Categoria IV 31.5 lei 63 lei  bilete

Concertul lui Alessandro Safina de la Cluj-Napoca este un eveniment organizat de Premium Booking.