Home » Recenzii » RECENZIE: Coveruri de excepție și surprize de proporții la concertul Postmodern Jukebox la București (FOTO)
Pionierii reinterpretărilor muzicale vintage, americanii de la Postmodern Jukebox, au revenit cu un nou spectacol la București, după o pauză de patru ani de la cel mai recent concert susținut în România, în 2018. Spectacolul a avut loc pe 28 iunie 2022, la Arenele Romane și a făcut parte din turneul actual al trupei, “The Grand Reopening Tour”.
Cu o punctualitate și o precizie specifice secolului trecut, trupa lui Scott Bradley, originară din New York, a început spectacolul la ora 20:00, revenind în fața publicului român în dulcele lor stil clasic cu reinterpretarea piesei: “Happy Days Are Here Again”. Melodia, lansată în 1929, a fost readusă la viață de Postmodern Jukebox, în frunte cu o prezență exotică, Effie Passero, îmbrăcată într-o rochie decupată care îi lăsa la vedere corpul plin de tatuaje.
MC-ul serii, Rogelio Douglas Jr. și-a făcut și el imediat apariția cu o energie și o exuberanță de invidiat, după care a setat imediat așteptările serii: “Tocmai ați intrat în show-ul Postmodern Jukebox. Zilele fericite sunt din nou aici, deci cum vă simțiți? Vă promitem că vom porni într-o călătorie în timp, în care nu se va vorbi deloc despre pandemie”. Zis și făcut, ca drept dovadă a invitat-o pe scenă pe Dani Armstrong pe care a descris-o drept “combinația perfectă între Ariel și Ursula, faimoasele personaje din Mica Sirenă.
Imediat după ce roșcata și-a făcut mărturia muzicală: “Oops I Did It Again”, a apărut pe scenă și ultima voce feminină, Sara Niemietz cu piesa I Will Survive”, completând astfel trioul feminin care avea să scrie povestea mai departe. MC-ul a revenit în fața tuturor, de data aceasta și în calitate de interpret, cu hitul “Thriller”, ca o replică pentru cele trei dame desăvârșite, care au delectat ulterior fanii cu piesele: “Seven Nation Army”, “Radioactive” și “Forget You”, înainte de scurta pauză de la mijlocul spectacolului.
A doua parte a show-ului a început cu același tonus molipsitor, susținut de cele mai multe ori și prin intermediul pașilor de step ai dansatoarei Demi Remick, care a bătut ritmul celebrului “Uptown Funk”, dar și al coloanei sonore de la Super Mario Bros. De asemenea, cei patru cântăreți au impresionat publicul cu aptitudinile lor vocale pe melodiile “Use Somebody”, “Bad Romance, “Can’t Help Falling In Love” și “Creep”.
Cel mai emoționant moment al serii a avut loc spre finalul spectacolului, când Dani Armstrong l-a invitat pe chitaristul formației, Mike Chisnall să cânte alături de ea piesa “Young And Beautiful”, dar nu înainte de a ne relata o mică povestioară: “Îmi amintesc că eram în Germania, în turneu, iar într-o seară am spus că îmi este frig, iar Mike s-a dus să îmi cumpere special un pulover. Iar din acel moment mi-a tot cumpărat pulovere. Și întâmplarea face, că noi doi tocmai ne-am căsătorit. Deci bun venit în luna noastră de miere!”
La finalul show-ului, Rogelio Douglas Jr a prezentat instrumentiștii proiectului care au făcut posibilă magia celor două ore muzicale și a făcut o declarație în care crede cu tărie: „Muzica live are puterea să unească oamenii de peste tot din lume. Când viața e grea, muzica live ne ajută să ne vindecăm și să sperăm la o zi de mâine mai bună. Vă mulțumim pentru că ați fost alături de noi și pentru că ne susțineți.” A urmat piesa de final „I Still Haven’t Found What I’m Looking For”, unde muzicienii au fluturat steagul Ucrainei, în semn de solidaritate pentru vecinii noștri, iar la momentul de bis, cu toții au reinterpretat hitul “All About That Bass”, oferind încă o dată un omagiu muzicii jazz.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.