Home » Recenzii » RECENZIE: Sabaton şi Alestorm în The Silver Church din Bucureşti
După câteva luni de aşteptare, fanii Sabaton au avut parte de un concert cum rar se mai poate vedea în cluburile din România. Evenimentul a avut loc în seara de 17 noiembrie 2010, în clubul The Silver Church din Bucureşti.
În deschidere au cântat trupele Bolthard, din România şi Steelwing din Suedia. Timp de aproape 75 de minute, membrii celor două trupe au pregătit atmosfera şi publicul pentru ceea ce avea să urmeze. Apoi pe scenă au intrat membrii formaţiei Alestorm. Scoţienii au fost plini de energie, iar muzica lor plină de bună-dispoziţie a cucerit publicul. Oricum, mulţi dintre cei prezenţi ştiau versurile pieselor interpretate de aceştia. Printre piesele cântate s-au numărat: „Wenches & Mead„, „Nancy The Tavern Wench„, „Over the seas„, „Wolves of the sea„, „Keelhauled„, „That Famous Ol’ Spice„.
O dată cu ieşirea de pe scenă a celor de la Alestorm, publicul a început să fie tot mai nerăbdător în timp ce aşteptau apariţia suedezilor de la Sabaton. După aproape 15 minute, din boxe a început să se audă piesa celor de la Europe, „The Final Countdown„. Imediat ce piesa a luat sfârşit, iar tensiunea aşteptării părea să atingă un apogeu, pe scenă au intrat Joakim Brodén, Oskar Montelius, Daniel Mullback, Daniel Mÿhr, Rikard Sundén şi Pär Sundström. Au început show-ul cu „Ghost Division„, „Uprising” şi „Into The Fire„. Solistul trupei Sabaton a rămas uimit de primirea entuziasmată a spectatorilor, declarând între piese că nu se aşteptau la aşa ceva şi că se simt foarte bine în mijlocul lor.
Au urmat piesele „Cliffs of Gallipoli„, „40:1„, „Final Solution„, „Attero Dominatus„, „Rise of evil„, „Saboteurs” şi „Price of a mile„. În timpul pauzelor dintre piese, Joakim Brodén a vrut neapărat să înveţe un cuvânt în limba română. Cu o doză de bere în mână, suedezul a învăţat să zică „Noroc!”, iar apoi s-a amuzat pe seama faptului că acest cuvânt seamănă fonetic cu „No rock” şi astfel, îl poate reţine uşor.
Ultimele piese interpretate de Sabaton au fost „Coat of Arms„, „Primo Victoria” şi „Metal Medley„. Înspre final, solistul Sabaton şi-a legat în jurul gâtului drapelul naţional, pe care l-a primit la un moment dat din public şi pe care l-a ţinut legat de microfon cât timp a cântat. La sfârşitul concertului membrii Sabaton au repetat cât de plăcut surprinşi au fost de primirea avută şi de atmosfera creată şi au aruncat în public cu pene de chitară şi beţe de toba, mulţumindu-le celor prezenţi.
Concertul Sabaton din Bucureşti a făcut parte din turneul „Coat of Arms Tour 2010” şi a fost organizat de Promusic Prod. & Events şi revista Maximum Rock.
Vezi mai multe poze de la eveniment!
Foto: Anca Tudosă
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.