Home » Recenzii » RECENZIE: Paul Gilbert – un concert live memorabil la Bucureşti
Chitarişti sau doar ascultători de muzică bună au avut parte sâmbătă seara, 4 decembrie 2010, de un concert live memorabil. Paul Gilbert a susţinut un concert în clubul The Silver Church din Bucureşti. Concertul a făcut parte din turneul de promovare al celui mai recent album al său, „Fuzz Universe„.
La ora 20:00, Paul Gilbert a intrat pe scenă alături de Craig Martini – bass, Jeff Bowders – tobe şi invitatul său special, Tony Spinner – chitară. Concertul a început cu piesa „Silence„, urmată de „Fuzz Universe” şi „Olympic„. Renumit atât ca artist, cât şi ca profesor de chitară, Paul Gilbert a prezentat o mostră din calităţile sale de chitarist. Tehnicile sale, viteza şi corectitudinea executării i-au lăsat pe mulţi dintre cei prezenţi muţi de uimire. Printre piesele interpretate s-au mai numărat şi „Rock me baby„, „Scarified„, „Norwegian Cowbell„, „Green tinted„, „Neptune„, „Paul vs Godzilla„, urmate de „Technical Difficulties„.
Paul Gilbert îmbină în muzica pe care o compune o varietate de stiluri, de la metal, pop, blues, până la muzica clasică. Spectatorilor din Silver Church le-a prezentat câte puţin din fiecare, dovedind din plin de ce este considerat în diferite topuri unul dintre cei mai buni chitarişti la nivel mondial. De asemenea şi colegii săi de scenă şi-au arătat măiestria în momente de solo. Jocul de scenă, tonul glumeţ, comunicarea cu publicul i-au adus lui Paul Gilbert o mulţime de aplauze şi aclamaţii din partea spectatorilor de toate vârstele.
Paul Gilbert a cântat nu doar la chitară, ci şi vocal, alături de Tony Spinner. Cover-urile „Roundabout” – Yes, „Light my fire” – The Doors şi „Little Wing” – Jimmy Hendrix au făcut publicul să cânte versurile la unison cu cei de pe scenă.
Atunci când ar fi fost momentul de final al concertului, Paul Gilbert a propus publicului să treacă peste scenele clasice, în care ei s-ar fi retras de pe scenă, publicul ar fi scandat după bis şi ei ar reveni să cânte. Drept urmare, nu s-au oprit din cântat decât la ora 22:00, când, într-adevăr, s-a terminat tot concertul. Ultimele piese interpretate au fost: „Propeller„, „I want to be loved„, „Down to Mexico„, „I’m not addicted” şi „Go down„.
Concertul lui Paul Gilbert la Bucureşti a fost cel de-al doilea pe care artistul l-a susţinut în luna decembrie în România, după cel care a avut loc la Sibiu. Ambele evenimente au fost organizate de către echipa ARTmania.
Foto: Maria Diana
Vezi galeria foto a concertului Paul Gilbert!
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.