Vară, altă ţară, muzică bună, distracţie, oameni noi – toate acestea se pot planifica  de pe acum. Pentru cei cărora însă nu le plac planificările lungi şi obositoare, dar vor să aibă parte de cele enumerate, soluţia perfectă este Festivalul Rock im Park.

Un festival cu tradiţie

Cu alte cuvinte: Nürnberg, Germania, în perioada 3-5 iunie, peste 30 de concerte live ale unor trupe  precum Kings of Leon, Hurts, In Flames, Rob Zombie, Coldplay, Korn, System of a Down, White Lies, The Killers, Mastodon, Volbeat şi lista continuă cu multe alte formaţii.

Rock im Park este unul dintre cele mai mari şi mai aşteptate festivaluri de muzică din lume. Prima ediţie a festivalului a avut loc în 1995, iar de atunci şi până în prezent, sute de trupe renumite au urcat pe scena din Nürnberg. De la an la an, biletele se vând tot mai repede, astfel încât stocul ajunge să fie epuizat chiar şi cu câteva luni în avans.

Programul Rock im Park 2011

Cine va cânta şi când? Conform informaţiilor de până acum, 3 iunie, prima zi a festivalului va fi ziua celor de la Coldplay, The Kooks, Korn, Disturbed, Hurts, In Flames, Bring me the Horizon, Hollywood undead, iar ca invitat special, Rob Zombie. A doua zi, 4 iunie, festivalul va continua cu Mastodon, Alter Bridge, Simple Plan, Avenged Sevenfold, Volbeat, 3 Doors Down, System of a Down.  Iar ultima zi a festivalului îi va aduce pe cei de la White Lies, Selig, The Gaslight Anthem, Wolfmother, Interpol, Social Distortion, Mando Diao şi Kings of Leon.

Unde, ce şi cum poţi face la Rock im Park 2011

O dată ajunşi în sud-estul Germaniei, la Nürnberg, mulţi dintre spectatorii festivalului campează în spaţiul special amenajat de organizatori. Pe site-ul oficial, organizatorii au postat toate hărţile necesare, de la cele de camping, punctele de facilităţi din camping (duşuri, toalete, magazine, ATM-uri), la cele pentru autostradă.

Pentru cei care merg cu maşina proprie, cu rulota sau motocicleta, parcarea şi securitatea sunt asigurate în zone diferite ale campusului, bine semnalizate. În caz de urgenţe, participanţii au la dispoziţie numerele de telefon de la salvare, pompieri şi poliţie.  Pentru cei care sosesc cu trenul, organizatorii au pus la dispoziţie un sistem de transport special doar pentru participanţii la festival. Ca alternative de cazare, organizatorii recomandă pe site-ul oficial, pensiuni şi hoteluri din Nürnberg, cu acces facil la sistemul de transport. Biletul pentru un abonament de 3 zile ce vor fi cu siguranţă memorabile, costă 164€ şi poate fi achiziţionat online de aici.

Cumpara bilet

Rock im Park 2011 este alegerea perfectă pentru startul de vară, pentru a căpăta un alt tip de experienţe, pentru a vizita ceva nou şi pentru a asculta live peste 30 de formaţii rock. Dacă nu ajungeţi în Nürnberg, mergeţi în vestul Germaniei, în Nürburgring, la „fratele geaman” din vest al Rock im Park, festivalul Rock am Ring. Are loc în aceeasi perioadă, pe scenă vor fi aceleaşi formaţii, preţul biletelor este acelaşi şi vă puteţi distra în aceleaşi condiţii oferite de organizatori. Singura diferenţă va consta în programul diferit al zilelor de concerte. O dată ajunşi acolo, organizatorii vă vor scuti de multe griji, având la bază experienţa a peste 15 ani de festival.