Warsaw Village Band (Polonia), Forbidden City Chamber Orchestra (China), Beefólk (Austria) şi Tündérground (România) vor urca pe scena festivalului Plai 2011, anunţă organizatorii.

Warsaw Village Band a luat fiinţă la mijlocul anilor ’90 în Polonia. Însă succesul internaţional al trupei a venit abia în 2002 odată cu lansarea „People’s Spring”. Au urmat o mulţime de distincţii şi premii, în 2004 au primit BBC Radio 3 Award pentru world music la categoria „best newcomer” şi premiul European Broadcasting Union pentru cea mai bună înregistrare de muzică tradiţională. Acelaşi an le aduce şi includerea în top 10 nominalizaţi la Premiile Grammy. În cadrul festivalului Plai, trupa poloneză va concerta pe 17 septembrie 2011.

10 muzicieni veritabili, de formaţie clasică ‐ aduşi împreună atât de virtuozitatea remarcabilă pe care o au în comun, cât şi de sensibilitatea împărtăşită cu care abordează elemente ale muzicii populare chineze, aceştia sunt membrii grupului Forbidden City Chamber Orchestra. Repertoriul lor cuprinde delicate cântece populare de iubire, cântece de jale, cântece ce evocă văi spectaculoase în munţii Chinei ori tablouri idilice de primăvară, piese de percuţie şi pasaje recitate. Forbidden City Chamber Orchestra va concerta la Timişoara în a doua zi de festival.

Beefólk aduce un sunet complet nou pe piaţa muzicală internaţională. Fiecare dintre cei 5 membrii ai trupei şi-au adus aportul la crearea unui stil inedit, trupa având o abordare nouă asupra muzicii clasice. Membrii trupei au intergrat în piesele Beefólk câte puţin din preferinţele muzicale ale fiecăruia. Austriecii vor urca pe scena Plai 2011 vineri, 16 septembrie 2011, în aceeaşi seară cu The Idan Raichel Project.

Tündérground este prima trupă românească ce şi-a confirmat prezenţa la ediţia din acest an a festivalului. Trupa s-a format în 2004 la Miercurea Ciuc. Primul lor spectacol „Pues nada” a atras atenţia publicului şi trupei i s-au alăturat un violonist şi un chitarist. Influenţele iniţiale de light jazz şi muzica modernă s‐au transformat treptat în sunete contemporane bazate pe ritmuri petrecăreţe care se completează într‐o muzică dance, live produsă de o paletă largă de instrumente.

Informaţii bilete

Biletele şi abonamentele pentru Festivalul Plai 2011 sunt disponibile online pe Eventim.ro.

Preţuri bilete Festival Plai 2011

45 lei – pentru 16 septembrie 2011
55 lei – pentru 17 septembrie 2011
30 lei – pentru 19 septembrie 2011

Preţul unui abonament este de 65 lei.

Cumpara bilet

Aceasta este cea de-a şasea ediţie a festivalului Plai şi va avea loc între 16 şi 18 septembrie 2011. Festivalul este organizat Asociaţia Culturală Sunet Ambianţă Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi Consiliul Judeţean Timiş, Institutul Polonez şi Forumul Cultural Austriac, Ministerul Culturii al Republicii Populare Chineze.