Celebrul chitarist american, Al Di Meola, revine în concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 27 noiembrie 2018, pentru a-şi promova cel mai nou material discografic, „OPUS” (februarie 2018), anunţă German Quality Entertainment, organizatorul concertului.

Al Di Meola este considerat pionerul unui nou stil de muzică instrumentală, o combinaţie unică de jazz clasic şi jazz fusion cu elemete latino, ceea ce face ca muzica lui să fie unică şi de nepreţuit. Noul album conţine 11 piese, iar prima extrasă este „Broken Heart”.

„Acest album marchează o nouă eră în viaţa mea. Pentru prima dată, am compus muzică fiind complet fericit. Am o relaţie minunată cu soţia mea, am o fetiţă şi o familie frumoasă, care mă inspiră în fiecare zi. Cred că se simte asta în muzica mea”, a declarat chitaristul. „Cu OPUS am vrut să-mi perfecţionez abilităţile compoziţionale. În mod evident, evoluţia aceasta mă transformă, mai degrabă, într-un compozitor-chitarist decât într-un chitarist-compozitor”, a conchis Al Di Meola.

Despre Al Di Meola se poate spune că este o continuă sursă de inspiraţie, cu o carieră fabuloasă, de peste 40 de ani, o apariţie elegantă şi discretă şi un chitarist de jazz-fusion inovator, mereu în căutarea sinelui prin muzică.

Chitaristul a avut o influenţă importantă asupra unor cunoscuţi interpreţi de muzică de pe scena internaţională: Yngwie Malmsteen (alături de care a apărut pe albumul solo al claparului Derek Sherinian, „Black Utopia”, din 2003), Richie Sambora (ex-chitaristul Bon Jovi) şi John Petrucci (Dream Theater). Totodată, a colaborat cu o mulţime de nume cunoscute din industria muzicală, printre care, Chick Corea, Santana, Stevie Wonder, violonistul Jean Luc Ponty, Luciano Pavarotti şi Phil Collins.

Bilete Al Di Meola la Sala Palatului din Bucureşti

Biletele pentru concertul pe care Al Di Meola îl va susţine la Sala Palatului din Bucureşti, de pe 27 noiembrie 2018, pot fi achiziţionate de pe www.startickets.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.

Categorie Preţ
Categoria 1 299 lei
Categoria 2 199 lei
Categoria 3 159 lei
Categoria 4 99 lei