Home » Ştiri » Al Di Meola revine în concert la Timişoara în noiembrie 2013
Al Di Meola, îndrăgitul chitarist american de jazz, revine în Timişoara, pe scena Filarmonicii Banatul, în data de 6 noiembrie 2013, pentru un spectacol inedit intitulat „Al Di Meola plays Beatles and more”.
Chiar dacă artistul a venit de mai multe ori în România, acesta a dezvoltat o relaţie special cu oraşul Timişoara, spunând: „Revin cu mare plăcere şi emoţie în acest oraş frumos care pentru mine e simbolul României. Aici am întâlnit oameni cu sufletul deschis şi e o bucurie pentru mine să împărtăşesc acest nou album cu ei. Voi prezenta cel mai bun spectacol de-al meu publicului din Timişoara interpretând piese Lennon, McCartney, compoziţii proprii şi piese Astor Piazzolla”.
Al Di Meola, crescut în New Jersey şi de origine italiană, este considerat unul dintre cei mai mari tehnicieni ai chitarei, comparat cu nume precum John McLaughlin şi Carlos Santana. Debutul l-a avut în anii ’70 alături de formaţia Chick Corea, însă de atunci a avut ocazia să împartă scena cu nume precum Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder sau Jean Luc Ponty.
Cel mai recent album al artistului este „All your life”, înregistrat chiar la celebrele studiouri „Abbey Road”, cunoscute în lumea întreagă datorită albumului cu acelaşi nume al formaţiei The Beatles. Albumul conţine atât melodii noi, inspirate de muzica celor de la The Beatles, cât şi cover-uri ale melodiilor acestora.
Spectacolul „Al Di Meola plays Beatles and more” a fost pus în scenă în multe din oraşele mari ale Europei, precum Londra şi Amsterdam, iar în data de 6 noiembrie 2013 ajunge pe scena Filarmonicii Banatul din Timişoara. Artistul însăşi este foarte entuziasmat de spectacol, spunând că „acest proiect este o dorinţă de-o viaţă pe care am amânat-o mult prea mult, dar e şi un vis care aduce foarte multe satisfacţii!”.
Pe scenă, Al Di Meola va fi însoţit de Peo Alfonsi (chitara 2), Fausto Beccalossi (acordeon) şi Peter Kaszas (tobe şi percuţie).
Biletele pentru concertul Al Di Meola de la Timişoara se pot cumpăra din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro. În funcţie de categoria locului, preţurile variază între 68 de lei şi 198 de lei.
Categorie | Preţ | |
---|---|---|
Categoira I | 198 lei | cumpără bilete |
Categoria II | 168 lei | cumpără bilete |
Categoria III | 138 lei | cumpără bilete |
Categoria IV | 98 lei | cumpără bilete |
Categoria V (vizibilitate redusă) | 68 lei | cumpără bilete |
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.