Home » Ştiri » Andra revine la Sala Palatului, cu spectacolul „Tradiţional”, în septembrie 2018
După succesul seriei de concerte „Aievea”, Andra se întoarce în atenţia publicului cu un nou concert, dedicat de această dată muzicii populare. Artista revine la rădăcinile sale muzicale cu spectacolul „Tradiţional”, care va avea loc la Sala Palatului din Bucureşti, pe 30 septembrie 2018.
Cu ocazia centenarului de la Marea Unire din 1918, Andra le aduce românilor un spectacol-eveniment, un omagiu adus muzicii populare româneşti. În cadrul concertului, artista va interpreta cântece renumite din folclorul românesc, culese din toate regiunile istorice ale ţării, dar şi piese de pe albumul ei de muzică populară, „De la frate la soră”, care a avut vânzări record şi a primit Discul de Platină.
„Eu cred că românii au nevoie de acest spectacol. Muzica populară e numitorul comun, care ne aduce pe toţi în aceeaşi stare de nostalgie şi bucurie, care uneşte toate generaţiile şi toţi românii, indiferent unde s-au născut şi unde trăiesc acum. Abia aştept să mi se facă pielea de găină când miile de oameni din Sala Palatului vor cânta alături de mine piesele sufletului românesc” , a declarat Andra.
Andra este una dintre cele mai iubite cântăreţe din România, care a debutat în 2001, cu single-ul „În noapte mă trezesc”, inclus pe primul său album, „Andra”, lansat în acelaşi an. De atunci, cântăreaţa a lansat numeroase materiale discografice care s-au bucurat de un success incredibil datorită mix-ului de genuri pe care l-a abordat în muzica sa. Primele sale materiale de studio se axează mai mult pe stilul R&B, iar cele mai recente albume prezintă un amestec între pop şi dance. De asemenea, artista a cochetat şi cu muzica populară şi a înregistrat două materiale discografice: „De la frate la soră” (2007), împreună cu fratele său, Săndel Mihai, şi „Album de familie”, alături de fratele său şi de soţia acestuia, Aurora Mihai.
De-a lungul carierei sale, cântăreaţa a lansat numeroase single-uri, care au ajuns în topuri într-un timp foarte scurt, printre care: „Telephone”, „Inevitabil va fi bine”, „Atâta timp cât mă iubeşti”, „Iubirea schimbă tot” şi „Floare de nu-mă-uita”. În timpul anului, Andra susţine concerte în toată ţara şi cântă în spectacole din cadrul unor festivaluri din România, precum Forza ZU şi Europa FM Live pe Plajă. În primăvara anului 2017, Andra a susţinut primele concerte pe scena Sălii Palatului, „Iubirea schimbă tot”, urmate în 2018 de seria „Aievea„, toate fiind sold out.
Biletele pentru concertul Andra – „Tradiţional” de la Sala Palatului din Bucureşti, de pe 30 septembrie 2018, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim sau online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de poziţionarea locurilor în sală.
Categorie | Preţ | |
---|---|---|
Categoria Premium | 249 lei | bilete |
Categoria VIP | 199 lei | bilete |
Categoria I | 149 lei | bilete |
Categoria II | 99 lei | bilete |
Categoria III | 79 lei | bilete |
Concertul Andra – „Tradiţional” de la Sala Palatului din Bucureşti este organizat de Andra Records.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.