Home » Ştiri » André Rieu lansează „Love in Maastricht” şi albumul „Romantic Moments II”, înaintea concertelor din România
André Rieu lansează DVD-ul „Love in Maastricht”, filmarea concertului în aer liber, susţinut în anul 2018 în oraşul său natal, dar şi un nou album discografic, „Romantic Moments II”, ce cuprinde 16 melodii, coloane sonore ale celor mai cunoscute filme internaţionale, balade şi melodii de muzică clasică.
Atât lansarea DVD-ului cât şi cea a noului album va avea loc pe 22 martie 2019. Până atunci, fanii artistului sunt invitaţi să lanseze precomenzile pentru cele două materiale pe website-ul oficial: www.andrerieu.com.
DVD-ul „Love in Maastricht” conţine filmarea concertul în aer liber susţinut în anul 2018, în oraşul său natal. Invitaţii speciali sunt Los del Rio, celebra trupă cunoscută pentru melodia „Macarena”. Durata concertului este de 138 minute.
Cu un număr record de 13 reprezentaţii susţinute în piața din Vrijthof, André Rieu a încântat peste 150.000 de fani veniţi din 80 de ţări. 28 de camere de filmat au surprins cadre pline de emoţie, momente de pe scenă şi din public timp de trei zile.
Albumul „Romantic Moments II” prezintă melodii care ating de secole inimile a milioane de oameni. Noul CD cuprinde 16 melodii, coloane sonore ale celor mai cunoscute filme internaţionale, balade şi melodii de muzică clasică.
André Rieu deţine peste 500 de Discuri de Platină, iar în fiecare an concertele sale live atrag mai mult de 600.000 de fani. Vânzările masive ale materialelor discografice marca André Rieu au depăşit 40 de milioane de CD-uri şi DVD-uri. Artisul cântă pe o vioară Stradivarius din 1732.
„Romantismul a jucat un rol foarte important în viaţa mea de când eram copil. Am început să cânt la vioară la vârsta de cinci ani. Mama mea a ales-o pentru mine şi a avut dreptate. Pentru mine vioara este cel mai romantic instrument din lume” mărturiseşte André Rieu.
André Rieu este unul dintre cei mai de succes muzicieni ai timpului nostru. Cu 90 de concerte pe an şi peste 40 de milioane de albume vândute, „King of the Waltz” a câştigat milioane de fani de pe întreg mapamondul. Turneele sale se situează în mod regulat în Top 10 Billboard Touring Charts cu cele mai de succes spectacole din întreaga lume.
În luna aprilie, fanii din România se vor putea bucura de prezenţa maestrului André Rieu şi a orchestrei sale Johann Strauss, în cadrul celor 4 concerte ce vor avea loc în perioada 4-7 aprilie, la BT Arena din Cluj-Napoca. Toate cele patru concerte au fost declarate sold-out într-un timp record.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.