- Concerte - Pagina 2 din 4 - iConcert.ro

Home » 3 Sud EstPagina 2

3 Sud Est

3 Sud Est a luat fiinţă în anul 1997 şi este una dintre cele mai apreciate şi mai longevive trupe de muzică dance din România. Cei trei componenţi ai trupei, Laurenţiu Duţă, Viorel Sipos şi Mihai Budeanu au lansat zeci de hituri şi, în ciuda unei pauze de câţiva ani, au reuşit să revină cu succes pe scena muzicală şi să-şi recâştige publicul.

Primul lor single, intitulat „Ai plecat”, a devenit un hit încă de la lansare şi a dominat toate topurile muzicale de la acea vreme. 3 Sud Est a lansat ulterior nenumărate alte piese, fiecare transformându-se rapid în hit, cum ar fi „De ziua ta”, „Amintirile”, „Te voi pierde” şi „Vorbe care dor”. Trupa şi-a încetat activitatea muzicală în 2008, după 11 ani în care a cucerit toate topurile, dar s-a reunit în 2014, odată cu lansarea single-ului „Emoţii”, care a devenit şi piesa anului. Pentru a sărbători această revenire, băieţii de la 3 Sud Est au organizat mega-concertul „Emoţii”, găzduit de Sala Palatului.

De-a lungul celor 20 de ani de carieră, trupa 3 Sud Est a lansat 13 materiale discografice, printre care se numără cunoscutele albume „3 Sud Est”, „Visul meu”, „Îmi plac ochii tăi”, „Sentimental”, „Cu capu-n nori” şi „Iubire”. De asemenea, 3 Sud Est a înregistrat peste 100 de piese, majoritatea devenind hituri şi fiind difuzate la toate staţiile de radio, în cluburi şi discoteci.

De la revenirea cu forţe proaspete din 2014, 3 Sud Est a mai lansat single-urile „Liberi”, „Tic-Tac”, „Adio”, „Cine eşti?” şi „Stele”, şi a avut şi o colaborare fructuoasă cu INNA pentru piesa „Mai stai”. (Iulia Popa)

Concerte, ştiri, recenzii şi galerii foto cu 3 Sud Est

Forza ZU 2016 în Piaţa Constituţiei din Bucureşti

Sâmbătă, 21 mai 2016, de la ora 14:00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti are loc evenimentul #ForzaZU, cel mai mare concert din România în 2016, aşa cum îl numesc organizatorii, Radio ZU. Intrarea este liberă.  
21 May 2016     ,

Concertele lunii mai 2016 în România

Luna mai a început în forţă cu evenimentele dedicate vacanţei de Paşte şi 1 Mai, concerte care au avut startul chiar la sfârşitul lui aprilie. După un mic respiro, pe 5 mai 2016 începe o suită de evenimente care „aglomerează” agenda lunii. Pe lângă evenimentele muzicale indoor,... 

Concert 3 Sud Est la Berăria H din Bucureşti

Vineri, 6 mai 2016, de la ora 23:00, trupa 3 Sud Est susţine un concert la Berăria H din Bucureşti. Accesul se face de la ora 20:00, iar concertul este programat să înceapă de la ora 23:00.  
6 May 2016     ,

Media Music Awards 2015 în Piaţa Mare din Sibiu

Joi, 3 septembrie 2015, de la ora 19:00, în Piaţa Mare din Sibiu se desfăşoară cea de-a patra ediţie Media Music Awards. Pe scenă vor urca nume cunoscute din industria muzicală din România. Intrarea este liberă.  
3 Sep 2015     ,

FOTO: 3 Sud Est – „Pentru Ea” la Sala Palatului din Bucureşti

Trupa 3 Sud Est a revenit în concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 5 martie 2015. Andreea Banică, Elena Gheorghe şi Axenia au fost invitatele speciale ale concertului. Vezi galeria foto de la concertul 3 Sud Est – „Pentru Ea”!  

Concert 3 Sud Est – „Pentru Ea” la Sala Palatului din Bucureşti

Joi, 5 martie 2015, de la ora 19:30, 3 Sud Est aduce pe scena Sălii Palatului din Bucureşti spectacolul „Pentru Ea”. Show-ul va cuprinde momente unice, alături de invitaţi surpriză şi un band live.  
5 Mar 2015     ,

Concertele anului 2015 în România

Anul care stă să înceapă va fi unul bogat în evenimente muzicale pe care nu trebuie să le ratezi. 2015 vine cu previziuni muzicale de excepţie, variate şi pe gustul fiecăruia. Am pus cap la cap toate concertele din 2015 anunţate până în prezent şi te invităm să-ţi planifici agenda pentru... 

Revelion 2015 în Centrul Civic din Ploieşti

Miercuri, 31 decembrie 2014, de la ora 21:30, Primăria Municipiului Ploieşti organizează Revelionul 2015 în Centrul Civic din oraş. Programul de Revelion în stradă cuprinde concerte şi un foc de artificii la trecerea dintre ani. Intrarea este liberă.  
31 Dec 2014     ,

FOTO: Zilele Bucureştiului 2014 în Piaţa Constituţiei

Cel mai important eveniment din cadrul Zilelor Bucureştiului 2014, dar şi cel care a strâns cei mai mulţi spectatori s-a desfăşurat în Piaţa Constituţiei, în seara de 20 septembrie 2014. Peste 30 de artişti români au contribuit la momentul „rEvoluţia Muzicii Uşoare Româneşti„.  

Zilele Bucureştiului 2014 – Bucureşti 555 de ani

În perioada 19-21 septembrie 2014, Primăria Capitalei organizează Zilele Bucureştiului. Evenimentele se vor desfăşura în Piaţa Constituţiei, Piaţa Universităţii, Parcul Cişmigiu şi Centrul Istoric. Timp de trei zile, se va reconstitui atmosfera Bucureştiului de altădată, printr-o serie... 
19 Sep - 21 Sep 2014     ,