Home » Andra
Andra este una dintre cele mai iubite cântăreţe din România. Născută pe 23 august 1986, în Câmpia Turzii, judeţul Cluj, Andra a debutat pe piaţa muzicală în 2001, cu single-ul „În noapte mă trezesc” care a fost inclus pe primul său album, intitulat „Andra” și lansat în acelaşi an. De atunci, cântăreaţa a lansat numeroase materiale discografice care s-au bucurat de un success incredibil datorită mix-ului de genuri pe care l-a abordat în muzica sa. Primele sale materiale de studio se axează mai mult pe stilul R&B, iar cele mai recente albume prezintă un amestec între pop şi dance. De asemenea, artista a cochetat şi cu muzica populară şi a înregistrat două materiale discografice: „De la frate la soră” (2007), împreună cu fratele său, Săndel Mihai, şi „Album de familie”, alături de fratele său şi de soţia acestuia, Aurora Mihai.
De-a lungul carierei sale, cântăreaţa a lansat numeroase single-uri, care au ajuns în topuri într-un timp foarte scurt, printre care: „Telephone”, „Inevitabil va fi bine”, „Atâta timp cât mă iubeşti”, „Iubirea schimbă tot” şi „Floare de nu-mă-uita”.
Pentru activitatea sa artistică, Andra a primit foarte multe nominalizări şi premii, precum premiul „Best Romanian Act” de la ceremonia internaţională MTV Europe Music Awards şi o nominalizare la „Worldwide Nominations” pentru „Best Eastern European Act”.
Andra este recunoscută şi pentru colaborările cu artişti naţionali şi internaţionali de renume, precum Ştefan Bănică, Marcel Pavel, What’s Up, Adi Cristescu, Marius Moga, Tiger One şi David Bisbal.
În timpul anului, Andra susţine concerte în toată ţara şi cântă în spectacole din cadrul unor festivaluri din România, precum Forza ZU şi Europa FM Live pe Plajă. În primăvara anului 2017, Andra susţine primele concerte pe scena Sălii Palatului. (Gabriel Catană)