Home » Holograf
Formaţia Holograf a luat fiinţă în anul 1978 şi este formată din Dan Bittman (voce), Edi Petroşel (tobe), Iulian Vrabete (bas), Tino Furtună (clape) şi Romeo Dediu (chitară).
Holograf este una dintre cele mai cunoscute şi iubite trupe pop-rock din România, lansând până în prezent 25 de albume audio şi video. În cele aproape patru decenii de activitate, Holograf s-a reinventat constant, fără ca stilul muzical al formaţiei să aibă de suferit.
Printre cele mai apreciate albume ale trupei se numără „Undeva departe” (1999), „Holografica” (2000), „Primăvara începe cu tine” (2009) şi „Love Affair” (2012), care le-au adus membrilor săi vânzări record.
Cele mai cunoscute piese înregistrate de Holograf sunt „Fără ea”, „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, „Ochii tăi”, „Banii vorbesc”, „Ţi-am dat un inel” şi „Undeva Departe”.
Formaţia merge des în turnee în ţară şi nu de puţine ori concertele sale au fost găzduite la Sala Palatului şi Sala Polivalentă din Bucureşti.
De asemenea, nu sunt de neglijat nici colaborările trupei cu artişti importanţi din industria muzicală românească. Printre artiştii cu care au colaborat cei de la Holograf şi alături de care au înregistrat un real succes se numără Antonia, pentru melodia „Întoarce-te acasă”, Angela Gheorghiu, cu care au colaborat pentru albumul „Love Affair”, şi Cristi Minculescu de la Iris, pentru piesa „S-aprindem torţele”. (Iulia Popa)