Home » Robin and The BackstabbersPagina 2
Robin and the Backstabbers este o trupă românească de rock alternativ înfiinţată în 2010. Proiectul, conceput iniţial de solistul principal şi chitaristul Andrei Robin Proca ca formaţie de coveruri „Graceland”, album de Paul Simon, a ajuns unul dintre cele mai populare din scena underground, remarcându-se prin sound-ul specific, autodenumit pop melodramatic, şi versurile predominant în limba română.
Pe lângă Robin, trupa îi mai numără pe Florentin Vasile (chitară), Vladimir Proca (tobe), Radu Moldovan (percuţie), Andrei Fântână (clape) şi Eugen „Oigăn” Nuţescu, membru fondator Kumm şi Moon Museum (bas şi ukulele). În concerte, toţi membrii formaţiei îşi demonstrează abilităţile de multi-instrumentişti.
Trupa are la activ două albume, „Stalingrad” (2012) şi „Arhanghel’sk” (2015). Acestea fac parte din trilogia „Bacovia Overdrive”, ce urmează să fie completată de un al treilea album, „Vladivostok”.
În concerte se caracterizează prin setlist-uri variate, dar din care nu lipsesc şi piese îndrăgite de fani, cum ar fi „Vânătoarea regală”, „SPNZRTR”, „Soare cu dinţi”, „Sat după sat” sau „Când te-am cunoscut, Cristina”, uneori în variante reinterpretate.
Pe lângă participarea la diverse festivaluri (Natura Fest, Creative Fest, Padina Fest, dar și Electric Castle, Afterhills sau fEAST Fest în Londra), se mai pot lăuda cu abordări inedite în materie de live: concertele de dimineaţă din clubul Control din Bucureşti, concertul pe o scenă plutitoare pe Dâmboviţa (UrbanFest 2015), concertele de început de an din Berăria H sau proiectul „Reconstituirea” (un concept de concert electro-acustic bazat pe filmul omonim regizat de Lucian Pintilie). (Alina Caramarin)