Vineri, 13 ianuarie 2017, de la ora 20:00, trupa Bosquito susţine concertul „Să nu spui ce-am făcut aseară!” la Arenele Romane (cort încălzit) din Bucureşti. Spectacolul, care a fost programat iniţial pe 11 noiembrie 2016, promite foarte multe surprize şi un playlist special, dedicat...
Marţi, 23 aprilie 2013, începând cu ora 20:30, Trooper şi Steelborn vor susţine un concert în cadrul evenimentului caritabil „The Sound of Hope” organizat în Hard Rock Cafe din Bucureşti.
Luna aprilie începe în forţă, cu Sensation: Source of Light la Bucureşti, pe 6 aprilie, şi continuă cu muzicieni ca: Mark Knopfler (Dire Straits), Anathema, Tarja Turunen, Avishai Cohen sau Divna, care vor fi prezenţi pe scenele din România.
În perioada 24-30 septembrie 2012, în Piaţa Sfântul Anton de lânga Hanul Manuc din Bucureşti are loc Poiana Urbană. Omul cu şobolanii, The Mono Jacks şi Anthony Icuaga sunt doar o parte dintre artiştii ce vor concerta la evenimentul din Centrul Vechi.
Volumul nu scade în boxele festivalurilor şi cluburilor nici în luna august, iar petrecerile se vor ţine lanţ în toată ţara. În Bucureşti vor concerta Lady Gaga, Red Hot Chili Peppers şi Placebo, în timp ce în toată ţara festivalurile sunt la putere. Dacă la mare turiştii se vor bucura...
În perioada 1-5 august 2012, pe Platoul Lunca Padinii din Munţii Bucegi are loc cea de-a treia ediţie a Padina Fest. Ca şi la ediţiile precedente pe lângă concertele ce vor umple de energie publicul în fiecare seară, organizatorii au pregătit o mulţime de alte activităţi interesante de la...
Vineri, 13 iulie 2012, de la ora 23:00, Compact va concerta la Bibi Bistro din Vama Veche.
Sâmbătă, 14 iulie 2012, de la ora 23:00, Steelborn va urca pe scena Bibi Bistro din Vama Veche.
Caravana Ursus Evolution ajunge în ultimul weekend din iulie la Braşov. Aşadar, şi prin urmare, pe 28 şi 29 iulie 2012 sunteţi aşteptaţi să trăiţi evoluţia muzicii româneşti alături de trupele ce vor zgudui cu ale lor ritmuri Piaţa Sfatului. De la Paraziţii la Iris, de la C.T.C. la Viţa...