Home » Alte concerte » Ave Maria Symphonic Pops, în Parcul Titan din Bucureşti
Sâmbătă, 16 august 2014, începând cu ora 20:30, va avea loc evenimentul cultural-artistic „Ave Maria Symphonic Pops”, în Parcul Titan din Bucureşti. Evenimentul are loc cu ocazia sărbătorii creştin-ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” şi este organizat de Primăria Sectorului 3.
Spectatorii vor avea ocazia să îi asculte pe următorii invitaţi într-un concert de trei ore: Monica Anghel, Cezar Ouatu, Nico, Brad Vee Johnson, Alexandra Uşurelu, George Miron & Grupul Vocal Acapella şi corul de copii „Sunetul Muzicii”, care vor interpreta lucrări celebre din muzica clasică, de film, pop-simfonică şi gospel.
„Ave Maria Symphonic Pops” se adresează publicului larg, prin promovarea muzicii şi a artiştilor de valoare într-un program antrenant, divers şi inedit, susținut de Symphonic Pop Orchestra şi Andrei Tudor Band, conduse de compozitorul şi dirijorul Ionel Tudor.
Conceptul evenimentului „Ave Maria Symphonic Pops” este menit să apropie publicul de valorile culturale într-o manieră spectaculoasă. Accesul publicului este gratuit.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.