Home » Ştiri » B’ESTFEST Summer Camp 2012 nominalizat la 2 mari competiţii europene
B’ESTFEST Summer Camp a fost nominalizat în cadrul premiilor UK Festival şi Festival Awards Europe. Festivalul organizat de Emagic este unul dintre cele mai mari festivaluri de la noi şi unul dintre cele mai iubite şi apreciate manifestări muzicale din Sud-Estul Europei se pregăteşte să încheie anul cu o două noi performanţe.
Vezi cum a fost anul acesta la B’ESTFEST 2012!
B’ESTFEST a devenit un adevărat trademark muzical pentru Bucureşti, reuşind să poziţioneze România în presa internaţională printre cele mai recomandate noi destinaţii pentru amatorii turismului festivalier.
Este deja o tradiţie ca B’ESTFEST Summer Camp să fie nominalizat având în vedere faptul că este al treilea an când festivalul se află pe lista nominalizărilor pentru UK Festival. În acest fel festivalul primeşte recunoaşterea şi aprecierea la nivel internaţional a calităţii lui, în trecut fiind nominalizat în anii 2009, respectiv 2011.
Pentru a primi râvnitul premiu al industriei muzicale de gen, publicul este invitat să voteze festivalul până pe data de 31 octombrie 2012, direct pe pagina oficială, www.festivalawards.com/vote, având ocazia să câştige invitaţii la următoarea ediţie a festivalurilor declarate câştigătoare la fiecare categorie. Anul acesta, ceremonia de premiere va avea loc pe data de 3 decembrie, în binecunoscuta sala Roundhouse din Londra.
Contracandidaţii festivalului B’ESTFEST la categoria „Best Overseas Festival” de anul acesta sunt festivaluri de renume din întreaga lume: Lollapalooza (Statele Unite), Exit (Serbia), Sziget (Ungaria), Rock Wercheter (Belgia) sau Roskilde (Danemarca).
La scurt timp după nominalizarea la UK Festival Awards, festival de la Tunari mai primeşte o veste bună. Ediţia din acest an a fost nominalizată la Festival Awards Europe la categoria „Best Medium-Sized Festival„.
Pentru a ajuta B’ESTFEST Summer Camp în cursa pentru câştigarea premiului „Best Medium-Sized Festival” fanii trebuie să voteze festivalul românesc accesând: eu.festivalawards.com/vote. Perioada de votare începe pe 5 octombrie şi se termină pe 7 noiembrie 2012, când va fi anunţată lista scurtă. Ceremonia de decaernare va avea loc pe 9 ianuarie 2013 în Olanda. Pentru efortul depus, fanii vor intra într-o competiţie a lor la finalul căreia au şansă să câştige o invitaţie VIP dublă la oricare dintre festivalurile câştigătoare, dar şi un iPad 3.
Alături de B’ESTFEST 2012 la aceeaşi categorie mai sunt nominalizate şi festivaluri ca Melt! Festival (Germania), Electric Picnic (Irlanda), Sensation (Danemarca, Germania şi Norvegia), Spirit of Burgas (Bulgaria) sau Warriors Dance Festival (Serbia). Nu este prima oară când festivalul este nominalizat la renumita competiţie, el regăsindu-se pe liste şi la ediţiile din 2009 şi 2011.
Pe parcursul existenţei lui, B’ESTFEST şi-a răsfăţat fanii prin concerte care au acoperit o gamă largă de stiluri muzicale, de la heavy metal la rock alternativ sau electro susţinute de cele mai mari nume din industria muzicală, precum: Motorhead, Orbital, The Killers, Santana, Ting Things, Skunk Anansie sau House of Pain.
Ediţia din acest an B’ESTFEST Summer Camp, a doua la iarba verde, s-a desfăşurat în perioada 6-8 iulie în comuna Tunari, din line-up făcând parte artişti precum Garbage, Pulp, Royksopp, Caro Emerald, Selah Sue, Milow, Modestep, The Qemists. Cea de-a şasea ediţie a festivalului a reprezentat un adevarat succes, însumând zeci de ore de muzică, distracţie şi experiene de neuitat.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.