Biletele pentru concertul pe care Blaze Bayley îl va susţine la Bucureşti pe 23 martie 2012, în clubul The Silver Church, vor beneficia de un preţ cu 30% mai mic în perioada 13-27 februarie 2012.

Află mai multe detalii despre concertul Blaze Bayley de la Bucureşti!

Această iniţiativă a fost propusă chiar de Blaze Bayley, cunoscut ca fostul solist al trupei Iron Maiden, în perioada 1994-1999. Artistul britanic a propus ieftinirea biletelor pentru ca tot mai mulţi fani să îşi permită să vină la concertul său din Bucureşti.

Blaze Bayley s-a aflat într-o vizită de două zile în luna ianuarie 2012, la Bucureşti. Cu această ocazie, artistul a înregistrat o piesă, intitulată „Mercy Killer„, alături de membrii formaţiei Trooper, a avut mai multe apariţii media şi a participat la concertul susţinut de Nazareth la Hard Rock Cafe din Bucureşti.

Blaze Bayley s-a declarat încântat de primirea de care a avut parte în scurta lui vizită: „M-am bucurat să am alături de mine atât cu oameni care au crescut cu Iron Maiden, cât şi adolescenţi care mă vor vedea prima oară pe scenă la final de martie. Tocmai de aceea, vreau să le fac un dar fanilor mei, pentru că îmi doresc ca toţi cei care vor să mă vadă la Bucureşti să poată face acest lucru”.

Blaze Bayley a fost solistul cu care Iron Maiden a concertat pentru prima dată în România, în 1995. Deşi a stat doar cinci ani în componenţa formaţiei, Blaze Bayley a înregistrat două albume Iron Maiden: „X Factor” şi „Virtual XI„. Câteva dintre piesele compuse de el, precum „Man on the edge„, sunt cântate şi astăzi de Iron Maiden în concertele live.

Biletele pentru concertul Blaze Bayley de la Bucureşti se pot achiziţiona la preţul de 40 lei, în perioada 13-27 februarie 2012 şi la preţul de 60 lei după perioada promoţională sau 70 lei în seara evenimentului. Acestea se găsesc în reţeaua Biletoo şi online pe www.biletoo.ro, www.bilet.ro şi www.blt.ro.

Foto: www.suicidescriptures.com