De ceva ani buni îmi petrec verile pe la diferite festivaluri, iar vara aceasta am avut oportunitatea de a participa la câteva festivaluri mai mari din ţară, aş enumera aici Rock the City Tuborg Green Fest, B’ESTFEST Summer Camp, Peninsula, dar şi la unul internaţional, Sziget Festival. Experienţa Sziget Festival a fost cea care m-a pus pe gânduri şi m-a făcut să scriu acest material de opinie pentru că a venit timpul ca şi în România „să se poată mai bine”.

Nouă ne lipsesc câteva chestii, nu vă aşteptaţi să vin cu ceva nou, toate aceste lipsuri sunt ştiute de majoritatea oamenilor care organizează/merg la festivaluri, aşadar:

1 – Banii

Cea mai mare problemă a noastră ar fi că ne lipsesc banii, că doar ei deschid majoritatea uşilor. N-avem bani să organizăm evenimente serioase, destul de mari ca să strângă oameni care la rândul lor să aibă bani să consume, n-avem bani să asigurăm tehnologia necesară, să amenajăm un spaţiu, să angajăm oameni competenţi (gen bodyguarzi, oameni la info-point-uri, chiar şi vânzători de bere) care să-şi facă treaba decent dacă nu bine. Pur şi simplu n-avem bani de dat pe detalii, detalii care de multe ori fac diferenţa.

La Sziget până şi oamenii de la porţi îţi cereau amabil să le arăţi ce ai în geantă, în România, la majoritatea festivalurilor am fost întâmpinată de rigiditatea şi brutalitatea cu care uneori forţele de ordine îşi făceau treaba. Înţeleg că sunteţi scârbiţi de frezele noastre, de modul în care ne îmbrăcăm, de faptul că ascultăm rock şi nu manele, dar domnilor bodyguarzi, sunteţi plătiţi de către noi, cumpărătorii de bilete, aşa că aţi putea (vă rugăm) să vă purtaţi mai frumos?

2 – Organizarea

Problema cu organizarea de festivaluri în România rezultă direct din prima problemă explusă aici, cea a banilor. Însă pe lângă asta se simte destul de tare şi lipsa de experienţă a oamenilor/firmelor în organizarea de evenimente, pentru că trebuie s-o spunem, nu e deajuns să aduci un nume mare, trebuie să asiguri şi strictul necesar pentru marea de oameni prezentă.

Un caz concret şi foarte neplăcut s-a întâmplat la Rock the City Tuborg Green Fest, unde în zona toaletelor nu exista nici o sursă de apă. Practic după ce îţi făceai nevoile nu aveai unde să te speli pe mâini, să nu mai vorbim că în spaţiul de lângă scenă era doar beton sfărâmat/praf/moloz sau că spectacolele începeau de pe la 14:00 – 15:00 în condiţiile în care în Bucureşti erau undeva la 35 de grade, iar un pahar de apă era 6 lei. Jenant.

Un alt exemplu ar fi cel al campingului de la B’ESTFEST, cel puţin în zona de campare a celor cu cort propriu (şi nu închiriat) terenul era foarte denivelat, iar pe lângă asta erai nevoit să-ţi pui cortul în cioate de buruieni (acum am o gaură frumoasă în cort). Într-o seară era să-mi luxez glezna după ce am căzut practic într-o urma de tractor. Dacă spaţiul de campare ar fi fost organizat puţin mai bine poate nu ma întorceam de la festival cu dureri de spate.

3 – Cultura şi civilizaţia

Din păcate cultura lipseşte publicului român. Nu ştiu de ce, pur şi simplu nu ştim să ne respectăm unii pe alţii, nu suntem toleranţi cu ceilalţi. Nu ştim să ne punem în valoare atât pe noi înşine cât şi ţara şi frumuseţile ei, o simplă frunză n-ajunge. În cadrul festivalului Sziget era şi o zonă numită Hungaricum Village în care găseai de la faţadele caselor tradiţionale cu băncuţă în faţă (cum mai vezi şi prin Ardeal) până la mâncare şi renumita palincă (am gustat, senzaţii tari). În cadrul festivalului B’ESTFEST se împărţeau brăţări negre din hârtie cu „Explore the Carpathian Garden”, diferenţa o faceţi voi.

Nici cultul festivalurilor nu este prezent în ţara noastră, n-avem festivaluri cu tradiţie (Mamaia, Callatis şi Cerbul de Aur nu se pun), avem un festival Peninsula cu 10 ediţii şi încă multe de pus la punct deşi este cam cel mai bine organizat festival din ţară, avem un B’ESTFEST cu doar 2 ediţii la iarbă verde şi ARTmania cu 7 ediţii, dar ARTmania e un altfel de format de festival.

4 – Respectul

Noi nu ne respectăm nici pe noi, să nu mai vorbim de respectul faţă de semenii noştri. Mereu o să ne uităm urât la cei care îndraznesc să fie diferiţi, fie că vorbim de punkeri cu creasta de un metru fie că ne referim la gay sau oameni costumaţi în tot felul de personaje.

Avem pretenţia de a da festivalurilor noastre titulatura de festivaluri internaţionale dar când vedem pe vreunu cu steagul Ungariei (sau orice alt stat) parcă şi ne şi creşte tensiunea. Care e problema fraţilor? Eu mă simţeam aşa mândră când mă plimbam cu steagul României la Sziget şi lumea nu se uita urât la mine, unii chiar veneau la mine şi îmi ziceau de România cu zâmbetul pe buze.

Din păcate nu suntem foarte internaţionali, iar principalii vinovaţi suntem noi, la Sziget 50% din vizitatori sunt maghiari, iar 50% sunt vizitatori din alte ţări (cei mai mulţi vin din Olanda). Avem prea multe prejudecăţi, mult prea multe.

Dacă vom reuşi să îmbunătăţim astea 4 probleme, cred cu tărie că vom ajunge şi noi la festivaluri cu tradiţie pentru care merită să scoţi bani buni din buzunar. Vara s-a dus, festivalurile outdoor s-au dus şi ele, rămân doar amintirile şi speranţele de mai bine pentru vara viitoare, până atunci vă îndemn să „faceţi bine”!

Citeşte despre: , , , , , , ,