UPDATE 17.10.2014: Concertul British Legends Night este anulat. Phoenix Entertainment regretă să anunţe faptul că The Animals, The Troggs, The Yardbirds şi Mungo Jerry nu vor mai concerta în România pe data de 18 noiembire 2014 din cauza interesului scăzut al publicului român faţă de acest eveniment. Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri şi inconveniente. Contravaloarea biletelor poate fi recuperată de la punctele de vânzare de unde acestea au fost achiziţionate, începând cu data de 20 octombrie 2014.

UPDATE 9.04.2014: Show-ul se amână pentru 18 noiembrie 2014, din cauza unor probleme de sănătate ale unuia dintre componenţii The Animals. Persoanele care nu pot participa le eveniment pe data de 18 noiembrie îşi pot recupera contravaloare biletelor până pe 10 iunie 2014. Mai multe informaţii puteţi afla aici.

Mungo Jerry, The Troggs, The Animals şi The Yardbirds vor susţine concerte pe 16 aprilie 18 noiembrie 2014, la Sala Palatului din Bucureşti, în cadrul „British Legends Night”, anunţă organizatorii, Phoenix Entertainment.

Cu această ocazie, Sala Palatului va fi gazda unei sărbători dedicată rock-ului clasic susţinută de patru dintre cele mai apreciate trupe britanice ale anilor ’70.

Cu o puternică influenţă asupra dezvoltării rock-ului, aşa cum îl ştim astăzi, muzica britanică a dat lumii unele dintre cele mai importante trupe, scriind astfel o pagină importantă de istorie a muzicii şi contribuind, totodată, la dezvoltarea altor genuri.

Trupele care vor urca, pe rând, pe scena Sălii Palatului în „British Legends Night” şi vor  recitaluri de aproximativ 40 de minute fiecare, sunt: Mungo Jerry, The Troggs, The Animals şi The Yardbirds, dând posibilitatea publicului român de a asculta live piese precum: „In The Summer Time”, „Wild Thing”, „The House of The Rising Sun” sau „A Heartful of Soul”.

Mungo Jerry a compus şi a lansat în 1970 hit-ul „In The Summer Time”, considerat cel mai ascultat cântec estival al tuturor timpurilor. Piesa s-a vândut în peste 6 milioane de exemplare în primele 6 luni de la apariţia pe piaţă, înregistrând până în prezent peste 30 de milioane de unităţi vândute.

The Troggs reprezintă una dintre cele mai influente trupe rock şi punk, muzica lor inspirând generaţii întregi de muzicieni, între care Iggy Pop, The Ramones, R.E.M. sau Jimi Hendrix, acesta din urmă realizând un cover după piesa „Wild Thing”, numind-o „imn naţional”. Britanicii sunt autorii unor hit-uri precum: „Wild Thing”, „With a Girl Like You”, „Love is All Around”.

The Animals, înfiinţată în 1963, face parte din fenomenul cunoscut în America sub numele de „British Invasion”. Trupa a scris istorie în rock-ul mondial cu hit-urile „The House of The Rising Sun”, „We Gota Get Out of This Place” şi „Don’t Let Me Be Misunderstood”. La numai un an de la debut, formaţia a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

The Yardbirds este trupa în care au activat trei dintre cei mai importanţi chitarişti ai tuturor timpurilor: Eric Clapton, Jeff Beck sau Jimmy Page. După ce a înregistrat un album cu trupa, Page și-a făcut o trupă nouă, căreia iniţial i-a spus „The New Yardbirds”, înainte să-i schimbe numele în „Led Zeppelin”.

Bilete British Legends Night la Bucureşti

Biletele pentru evenimentul „British Legends Night”, ce va avea loc pe 16 aprilie 18 noiembrie 2014 la Sala Palatului din Bucureşti, sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, la preţuri ce diferă în funcţie de poziţionarea în sală.

Categorie Preţ
VIP 280 lei cumpără bilete
Categoria I 200 lei cumpără bilete
Categoria II 160 lei cumpără bilete
Categoria III 110 lei cumpără bilete
Categoria IV 80 lei cumpără bilete