Home » Festivaluri » Bucovina Rock Castle 2014
În perioada 21 şi 23 august 2014, la Suceava, are loc cea de-a zecea ediţie de Bucovina Rock Castle. Evenimentul va aduce pe scena din Cetatea de Scaun muzicieni ca: Nazareth, Dog Eat Dog şi Alternosfera, Viţa de Vie, Implant pentru Refuz şi mulţi alţii.
Tradiţia Bucovina Rock Castle continuă şi anul acesta, evenimentul dorind să îşi consolideze statutul de „festival internaţional”. Pe scena festivalului vor urca pe lângă trupe autohtone, grupuri din Scoţia, Statele Unite ale Americii, Ucraina şi Republica Moldova.
Ora | Artist |
---|---|
Joi – 21 august 2014 | |
23:30 | Dog Eat Dog |
22:15 | Coma |
21:00 | Toy Machines |
20:00 | Jinjer |
19:00 | Diamonds are Forever |
Vineri – 22 august 2014 | |
23:45 | Implant pentru Refuz |
22:30 | Luna Amară |
21:15 | Viţa de Vie |
20:00 | Robin and The Backstabbers |
19:00 | Odyssey |
Sâmbătă – 23 august 2014 | |
23:30 | Alternosfera |
22:15 | The Amsterdams |
21:00 | Nazareth |
20:00 | Tons Of Powder |
19:00 | The Mechanix |
Dog Eat Dog este una din trupele de hardcore punk cele mai titrate ale ultimelor două decenii. Trupa din Statele Unite, ce a concertat de curând la Bucureşti, este cunoscută pentru melodii ca: „No Fronts”, „Who’s the king” sau „If These are good times”. La festivalul din inima Sucevei, trupa va concerta pe 21 august, în aceeaşi zi cu trupe ca Coma sau Jinjer.
Cea de-a două zi de festival, 22 august, îî va avea ca şi headliner-i pe cei de la Implant pentru Refuz, dar şi pe Viţa de Vie. Vineri, în faţa fanilor de la Cetatea de Scaun vor fi prezenţi şi cei de la Luna Amară, dar şi Robin and The Backstabbers.
Nazareth este o trupă care a făcut istorie în topurile muzicale cu piese ca: „Love Hurts”, „Dream On”, „Hair of the Dog”. O adevărată legendă a rockului clasic, Nazareth are o carieră ce se întinde pe mai bine de patru decenii. Trupa va concerta la Bucovina Rock Castle pe 23 august, la o zi după show-ul din Hard Rock Cafe din Bucureşti.
În aceeaşi zi pe scena vor urca şi cei de la Alternosfera, una dintre cele mai apreciate trupe ale rockului de peste Prut. Trupa formată în 1998 şi-a câştigat numărul mare de fani cu piese ca: „Mariane flori”, „Wamintirile” sau „Închisoarea Albă”.
Preţul unui bilet pentru acest eveniment este de 7 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru elevi/studenţi. Accesul în zona de camping va fi gratuit.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.