Duminică, 18 august 2024, de la ora 15:00, 50 Cent revine cu un concert la Romaero din București, cu ocazia turneului mondial „The Final Lap Tour”. Artistul este cap de afiș în cadrul evenimentului „Summer in the City”. Lui 50 Cent i se vor alătura pe scenă nume importante din hip-hop-ul local, primul artist confirmat fiind Puya.

50 Cent vine cu ocazia celui de al treilea concert al său în România, în cadrul turneului „The Final Lap Tour”, unde va cânta atât cele mai recente piese, cât și hiturile care l-au consacrat la nivel internațional. Artistul va ridica din nou zeci de mii de fani în picioare, care vor cânta versurile faimoaselor lui piese. Încă de anul trecut, 50 Cent a pornit în turneul global „The Final Lap Tour” cu peste 103 spectacole în 35 de țări. Turneul a început în America de Nord și a continuat în Europa și Australia, înregistrând peste 1 milion de bilete vândute și fiind sold-out în majoritatea țărilor.

50 Cent și-a lansat albumul de debut „Get Rich or Die Tryin’” în 2003, care include primul său hit internațional, „In Da Club”, dar și alte piese celebre precum „21 Questions”, „P.I.M.P.” sau „Many Men (Wish Death)”. În 2005, a lansat cel de-al doilea album „The Massacre”, care a avut un succes răsunător, în special datorită cântecului „Candy Shop”. Albumul a ajuns nr. 1 în lume și a fost recunoscut ca unul dintre cele mai bine vândute albume din toate timpurile de către The Official Charts Company.

50 Cent a continuat cariera sa muzicală cu albumele „The Massacre” și „Curtis”, care au adus un vibe mai comercial carierei sale, odată cu melodiile „Candy Shop”, „Just a Lil Bit” și „Ayo Technology”. În 2009, artistul de origine americană a lansat albumul „Before I Self Destruct”, urmat de „Animal Ambition” în 2014. Ambele albume au ocupat poziții fruntașe în topurile din întreaga lume, primind aprecierea unanimă a criticilor muzicali.

La finalul anului 2011, 50 Cent a primit premiul „NAACP Image Award” pentru serviciile sale aduse domeniilor muzicii şi acțiunilor caritabile. A câștigat, până în momentul de față, 1 premiu Grammy, 13 premii Billboard, 6 premii World Music și multe alte distincții în cadrul industriei muzicale. De-a lungul carierei sale, a colaborat cu mulți artiști de renume, precum: Eminem, Dr. Dre, Snoop Dogg, Justin Timberlake și Ne-Yo.

Bilete 50 Cent la Romaero din Bucureşti

Biletele pentru concertul 50 Cent de la Romaero din Bucureşti, de pe 18 august 2024, pot fi achiziţionate din rețeaua iaBilet și online de pe iabilet.ro, la următoarele categorii de preţ:

  • Diamond circle – 550 Lei
  • Golden Circle – 460 lei, Early Bird – 380 lei
  • General Access – 340 lei, Early Bird – 260 lei

La prețul biletelor se poate adăuga comisionul de emitere bilete al agenției de ticketing.

Concertul 50 Cent de la Romaero din Bucureşti este organizat de D&D East Entertainment.