Home » Concerte 2012 » Concert Accept în Chaos Venue din Bucureşti
Duminică, 21 octombrie 2012, de la ora 20:00, toţi fanii Accept, şi nu numai, vor avea ocazia să se reîntâlnească cu trupa favorită, în Chaos Venue, fostul Jukebox Venue, din Bucureşti. Pionierii metalului german, revin în România după ce au înregistrat un mare succes la prima întâlnire cu publicul român, odată cu Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival, în iunie 2010.
De această dată, Accept se vor afla în România cu ocazia turneului de promovare al celui mai recent album lansat în această primăvară – „Stalingrad„. Albumul, ce se bucură deja de critici pozitive în presa de specialitate, este al doilea după ce trupa s-a reunit în 2009.
Cu vânzări de peste 27 milioane exemplare, legendara formaţie Accept a avut înca de la începutul anilor ’70 un rol important în promovarea speed metal-ului în Germania şi ulterior la nivel mondial. Printre hiturile cele mai cunoscute se numară „Balls to the Walls„, „Midnight Mover„, „Princess of the Dawn„, „Metal Heart” sau „Teutonic Terror„. Unul din fondatorii trupei, solistul Udo Dirkschneider, a ales să se dedice unei cariere solo în 1987, ulterior revenind pentru scurtă vreme cu ocazia unei reuniuni a trupei ocazionată de unele festivaluri de vară europene din 2005.
În 1997 formaţia se desfiinţează, iar până la reactivarea Accept din 2005 membrii trupei aleg să îşi dedice timpul în întregime unor proiecte personale. Deşi numeroşi muzicieni au trecut prin Accept, se pare că odată cu albumul „Blood of the Nation” (2010) s-a închegat şi actuala componenţă a formaţiei: Mark Tornillo (voce), Herman Frank (chitara), Wolf Hoffmann (chitara), Peter Baltes (bass) şi Stefan Schwarzmann (baterie).
Biletele pentru concertul Accept de la Bucureşti sunt disponibile la următoarele categorii de preţuri în funcţie de perioada de achiziţie:
Până pe 30 iunie 2012În picioare: 60 lei Loc la masă: 90 leiÎntre 1 iulie şi 21 octombrie 2012 În picioare: 80 lei Pe 21 octombrie 2012 În picioare: 90 lei |
Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.