Home » Concerte 2011 » Concert Al Bano la Sala Palatului din Bucureşti
Duminică, 12 iunie 2011, de la ora 20:00, o legendă a cântecului italian, Al Bano, revine în România pentru un concert la Sala Palatului din Bucureşti.
Al Bano va cânta pentru publicul român pentru prima dată pe scena Sălii Palatului, într-un concert extraordinar de minim 2 ore, susținut 100% live împreună cu band-ul său, alcătuit din instrumentişti de mare valoare, plus trei voci excepţionale în backing.
Celebrul artist italian se menţine mereu în actualitate, chiar în acest an înregistrând din nou un succes deosebit la Festivalul de la San Remo. Din programul concertului de la Sala Palatului nu vor lipsi eternele sale hit-uri, dar și cântece mai noi, în orchestrații moderne, realizate de maestrul Alterisio Paoletti. După colaborările precedente de la Festivalul Callatis și din alte concerte open air (Iasi, Arad, Timisoara), Al Bano o va avea din nou invitată pe scenă pe Paula Seling, împreună cu care va interpreta partiturile susținute inițial de Romina Power în cântecele care au făcut istorie: „Felicità”, „Sempre,sempre”, „Ci sarà”, „Sharazan”, „Libertà”.
Preţul unui bilet pentru concertul Al Bano, în funcţie de categorie este de:
Categoria 1: 300 lei
Categoria 2: 200 lei
Categoria 3: 150 lei
Categoria 4: 100 lei
Categoria 5: 75 lei
Categoria 6: 50 lei
Biletele sunt disponibile în reţeaua Eventim sau online la www.eventim.ro.
Sala Palatului: Bucureşti, Str. Ion Câmpineanu nr. 28
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.