Acest eveniment a avut loc in data de 5 Apr 2014.
Vezi alte evenimente cu , , , , , , , .
Vezi alte evenimente la din .

Sâmbătă, 5 aprilie 2014, de la ora 20:00, Sala Radio „Mihail Jora” din Bucureşti găzduieşte concertul de lansare al celui mai nou material discografic semnat Alexandrina. Cel de-al doilea din cariera artistei poartă numele „Flori de Spin”.

Alexandrina, vocea incofundabilă ce le-a oferit fanilor numeroase melodii speciale precum „Printre Flori”, „Noi Doi”, „Roule le Taxi” ori „Maria (de leagăn)”, revine în atenţia publicului cu un album special şi intim.

Numindu-l „o bună bucată din viaţa sa”, albumul „Flori de Spin” a fost aşteptat aproape 5 ani, timp în care artista s-a asigurat că fiecare notă din acesta este scrisă şi produsă chiar de ea, asezonat cu sonorităţile contemporane.

Printre melodiile deja dezvăluite de pe album regăsim titlurile „Oraşul Umbre”, „Pijamale Reci”, „Flori de Spin” şi spre „Spre Sud”, pe lângă care albumul readuce piese mai vechi, cunoscute de public din concerte, precum „Avionul de Aur”, „Te simt” şi „Cea Mai Frumoasă Parte din Lume”.

În cadrul concertului de lansare al celui mai nou album Alexandrina, „Flori de Spin”, alături de artistă vor urca pe scenă nume precum Petre Ionuţescu, Gabriel Almaşi, Alexei Turcan, Mihai Moldoveanu, Sergiu Cătană şi Muse Quartet, de partea vizuală a spectacolului se ocupă Cote.

Bilete Alexandrina lansare „Flori de Spin” la Sala Radio

Biletele s-au pus deja în vânzare în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la preţuri începând de la 60 lei, la trei categorii de preţ, în funcţie de distanţa faţă de scenă.

Categorie Preţ
Categoria I 120 lei cumpără bilete
Categoria II 90 lei cumpără bilete
Categoria III 60 lei cumpără bilete

Albumul „Flori de Spin” este disponibil în format digital pe pagina de Bandcamp a artistei, urmând ca formatul fizic să fie disponibil la evenimentul de lansare.