Home » Concerte Club » Concert Aria Urbană în Booha Bar din Cluj-Napoca
Sâmbătă, 29 ianuarie 2011, ora 22:00, în Booha Bar din Cluj-Napoca va concerta trupa Aria Urbană.
Evenimentul va fi urmat de un afterparty cu MeeWee.
Aria Urbană este un proiect născut din pasiune. Ca mai toate trupele care au început cândva să cânte din plăcere, suntem motivaţi de dorinţa de a crea, de a lăsa ceva în urmă, fără să uităm de unde am plecat. Povestea noastră este simplă.
A început în Braşov, cu proiectul Comitetul Central, un proiect iniţiat împreuna cu Amo,din pasiunea pentru calculatoare şi muzică electronică. Au urmat o serie de concerte prin Bucureşti, la Web, la 2 Mai, cu ajutorul celor de la YAMA, la TMBase, toate cu calculatorul în spate.
Am început împreuna să repetăm şi să reorchestram piesele existente. Ne-am dat seama ca ne lipseşte o voce, şi deşi ştiam că e greu de găsit un vocal bine pregătit, am avut şansa să îl întâlnim pe Toni, care căuta o trupă cu care sa cânte. Am fost reciproc impresionaţi de ce făcea fiecare, şi am ales sa continuam împreuna.
Am simţit ca e nevoie să revitalizăm toată treaba, şi am pornit la drum în formulă de trio, cu Dani şi Toni, cu care am început proiectul Aria Urbană, denumit pentru un timp Smokers’ Delight. În 2003 am realizat un demo, înregistrat într-un studio la care lucram. Tot timpul am considerat că putem mai mult şi mai bine, iar când Toni ni l-a prezentat pe DJ Nemo, sound-ul nostru a mai înaintat cu un pas spre ce urmăream – un act artistic cât mai complex, care să înglobeze cât mai multe elemente ale muzicii electronice. Împreună cu Nemo am fost printre primele trupe din ţară care foloseau scratching-ul într-un live act, iar treaba devenise mult mai elaborată, am început să cântăm la diverse festivaluri din ţară, repetam mult şi am compus multe piese noi.
In 2006 Nemo şi-a continuat cariera muzicală singur, iar prin intermediul lui Dani a apărut in schemă Marius, la chitară, iar sound-ul s-a schimbat din nou. Procesul de creaţie s-a schimbat odată cu apariţia chitarei, iar in cei 2 ani sound-ul nostru s-a maturizat – deşi cântăm unele piese de peste 5 ani, ele s-au schimbat considerabil faţă de cum sunau iniţial.
In 2008, prin intermediul revistei Sunete şi al proiectului Fabrica de muzică am avut ocazia de a înregistra discul de faţă, primul nostru album, denumit Urbanofonica, ocazie care ne-a luat prin surprindere, dar din fericire, în 5 ani de activitate, am venit cu temele făcute. În felul acesta putem lăsa în urmă cei peste 5 ani de activitate, şi să urmăm o nouă direcţie muzicală, un nou sound şi un nou album, poate chiar anul viitor. Iată, se deschide drumul…
Odata cu 2009 am incercat sa descoperim noi sonoritati, care sa ne ofera alte directii muzicale de explorat. Se pare ca pentru noi drumul s-a redeschis – ramane de vazut doar unde ne va purta de aceasta data.
Biletele se pot procura la intrare.
Preţul unui bilet este de 15 lei.
Booha Bar: Str. Piezisa 19, Cluj-Napoca.
Informaţii şi rezervări: 0264402509
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.