Home » Concerte 2016 » Concert Charles Aznavour – „One Night Only”, la Sala Palatului din Bucureşti
UPDATE: 19.04.2016 – Concertul a fost relocat la Sala Palatului!
Joi, 28 aprilie 2016, de la ora 19:00, Charles Aznavour va susţine un concert în România, la Sala Palatului Pavilionul Central al Complexului Romexpo din Bucureşti. Concertul „One Night Only” face parte din ultimul turneu din carieră a artistului. Programat iniţial pentru 20 februarie 2016, spectacolul a fost amânat printr-o decizie comună a staff-ului celebrului cântăreţ şi a organizatorului român, din motive logistice.
Charles Aznavour este cel mai faimos şi mai apreciat artist francofon din toate timpurile, iar cariera sa muzicală impresionantă, care se întinde pe mai mult de şapte decenii, este cea mai bună mărturie în acest sens. Cunoscut ca şi Frank Sinatra al Franţei şi denumit în 1988 de către CNN şi publicul Time Online entertainer-ul secolului din toată lumea, i-a întrecut în popularitate chiar şi pe Elvis Presly şi Bob Dylan.
Celebrul artist, născut în 1924 în Paris, într-o familie muncitoare de armeni, a cochetat cu actoria încă din fragedă copilărie, de la vârsta de 9 ani, urmând să-şi descopere pasiunea pentru muzică în adolescenţă, când se hotărăşte să devină cântăreţ. Şansa îi surâde în 1946, când talentul său este descoperit de Edith Piaf, care îl invită în turneele ei din Franţa şi Statele Unite. Din acest moment, muzica lui Charles Aznavour va începe să cucerească întreaga lume, punctul culminant al carierei sale fiind reprezentat de lansarea piesei „She”, care a înregistrat un succes răsunator în Marea Britanie, în 1974. La puţin timp după hit-ul „She” a urmat şi „Dance In an Old Fashioned Way”, care i-a confirmat vocaţia de artist.
https://www.youtube.com/watch?v=wlgUggbyUgw
Charles Aznavour şi-a consolidat statutul de artist internaţional şi prin apariţiile muzicale de excepţie alături de muzicieni consacraţi precum Edith Piaf, Fred Astaire, Andrea Bocelli, Bing Crosby, Ray Charles, Liza Minnelli, Elton John, Dalida, Serge Gainsbourg, Josh Groban, Petula Clark, Tom Jones, Shirley Bassey, Jose Carreras, Laura Pausini, Nana Mouskouri şi Julio Iglesias. Totodată, a fost printre puţinii artişti care au avut onoarea să fie invitaţi să cânte alături de inegalabilul Frank Sinatra, iar Bob Dylan a fost cât se poate de sincer când a afirmat că Aznavour este printre cei mai mari interpreţi live pe care i-a văzut.
Charles Aznavour a cântat alături de tenorul italian Luciano Pavarotti celebra arie „Ave Maria”, Elvis Costello a interpretat celebra lui piesa „She” pentru apreciatul film „Notting Hill”, iar faimosul tenor de operă al Spaniei, Placido Domingo, prieten bun al acestuia, obişnuia să interpreteze din creaţiile sale, dar şi să cânte pe scenă alaturi de el.
Activitatea artistică a lui Charles Aznavour constă în mai mult de 1200 de piese compuse, multe dintre acestea în diferite limbi (franceză, engleză, italiană, spaniolă şi germană) şi peste 60 de filme în care a apărut de-a lungul timpului, iar discografia lui cuprinde zeci de albume care s-au vândut în mai bine de 100 de milioane de exemplare în toată lumea.
Tema principală a întregii sale compoziţtii o reprezintă iubirea cu emoţiile, dezamăgirile şi iluziile ei. Dragostea sa infinită pentru muzică ni-l aduce pe Charles Aznavour şi la Bucureşti în concertul care face parte din ultimul turneu din carieră, urmând să ne ofere o seară cu totul specială şi unică, în care artistul ne va încânta cu cele mai celebre şi valoroase piese ale sale.
Biletele pentru concertul Charles Aznavour, ce va avea loc pe 28 aprilie 2016 la Sala Palatului din Bucureşti, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la mai multe categorii de preţ.
Categoria | Preţ | |
---|---|---|
Categoria Golden VIP | 575 lei | cumpără bilete |
Categoria VIP | 490 lei | cumpără bilete |
Categoria I | 390 lei | cumpără bilete |
Categoria II | 350 lei | cumpără bilete |
Categoria III | 260 lei | cumpără bilete |
Concertul Charles Aznavour – „One Night Only”, de la Sala Palatului din Bucureşti, este organizat de Premium Booking.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.