Acest eveniment a avut loc in data de 7 Dec 2011.
Vezi alte evenimente cu , .

Miercuri, 7 decembrie 2011, de la ora 19:30, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti va avea loc un eveniment caritabil ale cărui încasări vor fi donate Fundaţiei pentru copii Sfântul Sava din Buzău. În cadrul evenimentului vor urca pe scenă Damian & Brothers, HI-Q, TIPS, Hot Club de Bucharest şi Corul de copii al Clubului de Educaţie Alternativă – Şcoala 136.

De peste 18 ani, voluntarii Fundaţiei pentru copii Sfântul Sava din Buzău îşi dedică timpul şi depun eforturi considerabile pentru sprijinirea celor în nevoie. Pe lângă cele două şcoli de arte şi meserii, biblioteca şi muzeul create de aceştia, Fundaţia deţine şi o cantină socială, un aşezământ pentru bătrâni şi un campus pentru copii.

Damian & Brothers este unul dintre cele mai apreciate proiecte ale faimosului naist Damian Drăghici. Artistul îi va avea alături de el pe scenă pe „fraţii săi”, muzicieni extrem de talentaţi din toată ţara, alături de care Damian a cucerit audienţa la fiecare spectacol.

Trupa HI-Q are o carieră de peste 15 ani pe scena muzicală românească. Reveniţi de un an la formula iniţială, Dana Nălbaru, Florin Grozea şi Mihai Sturzu au avut deja două turnee naţionale şi se pregătesc de lansarea unui nou material discografic în februarie 2012.

În cadrul evenimentului vor concertata şi membrii trupei TIPS, a cărei solistă, Brigitta Szebenyi, a participat anul acesta la emisiunea Vocea României. De asemeanea pe scena Sălii Palatului vor urca şi Hot Club de Bucharest, dar şi Corul de copii al Clubului de Educaţie Alternativă de la Şcoala 136.

Bilete

Biletele pentru acest eveniment pot fi achiziţionate la următoarele preţuri:

Categoria 1: 90 lei
Categoria 2: 80 lei
Categoria 3: 70 lei

Biletele sunt disponibile online pe www.bilete.ro şi la Casa de Bilete a Palatului Naţional al Copiilor.

Încasările provenite din bilete vor fi donate în întregime Fundaţiei pentru copii Sfântul Sava din Buzău.

Palatul Naţional al copiilor Bucureşti: B-dul Tineretului nr. 8-10, Sector 4