Home » Concerte 2013 » Concert Holograf „Cât de departe” la Sala Palatului din Bucureşti
Luni şi marţi, 25 şi 26 noiembrie 2013, de la ora 19:30, trupa Holograf revine pe scena Sălii Palatului din Bucureşti. Plini de energie, după un turneu naţional încununat de succes, cei cinci „holografi” promit două seri de neuitat pentru fanii trupei.
Show-urile „Cât de departe” au loc după ce au fost amânate de două ori, întâi anul trecut şi apoi în luna februarie, din cauza problemelor de sănătate al lui Dan Bittman: „Acum un an de zile formaţia Holograf îşi invitase prietenii la două spectacole la Sala Palatului. Din păcate, o intervenţie medicală avea să amâne această întâlnire. Dar, Hologaf nu-şi uită prietenii şi nici promisiunile. Cele două spectacole vor avea loc, în sfârşit, la finalul lunii noiembrie în 25 şi 26, tot la Sala Palatului. Haideţi să ştergem, cu picăturile de ploaie ale acestei toamne, tristeţea adusă de acea pauză nedorită şi să ne vedem mai puternici şi mai veseli. Noi vă aşteptăm!”
Cu 35 de ani de carieră, 17 albume, mii de concerte şi nenumăraţi fani, Holograf este una dintre cele mai importante trupe ale rock-ului românesc. Piese că: „Ţi-am dat un inel”, „Banii vorbesc”, „Undeva departe”, „Dincolo de nori” sau „Ochii tăi” sunt doar câteva dintre melodiile simbol ale trupei. Pe lângă acestea, pe 23 şi 24 noiembrie faniivor avea şansa sa asculte şi piese de la fel mai nou album al trupei „Love affair„, printre acestea: „Rouă dimineaţii”, „Nu mai e timp” sau „Cât de departe„.
Biletele pentru concertele din 25 şi 26 noiembrie de la Sala Palatului se găsesc în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro la următoarele categorii de preţ:
Categorie | Preţ | |
---|---|---|
Categoria I | 120 lei | cumpără bilete |
Categoria II | 100 lei | cumpără bilete |
Categoria III | 70 lei | cumpără bilete |
Categoria IV | 50 lei | cumpără bilete |
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.