Home » Concerte Club » Concert INNA & live band la Hard Rock Cafe din Bucureşti
Joi, 12 ianuarie 2017, de la ora 21:30, INNA concertează pentru a doua oară la Hard Rock Cafe din Bucureşti. Solista va fi însoţită de trupa sa live, iar hiturile care au propulsat-o în topurile muzicale internaţionale vor fi reinterpretate cu chitară, bass, tobe şi clape.
INNA, sau Elena Alexandra Apostoleanu cu numele real, a lansat „Hot”, albumul de debut, în 2009, atunci când a început să colaboreze cu echipa de producători Play & Win. Piese de pe acest album, precum „Love”, „Amazing” şi „Déjà vu”, au câştigat poziţii fruntaşe în clasamentele de specialitate din Europa. În urma acestui succes, INNA a semnat un contract de management cu Ultra Records, una dintre cele mai importante case de discuri din America. Până în prezent, cântăreaţa a lansat alte trei albume care i-au oferit şansa să susţină concerte în mai multe ţări europene, dar şi în Mexic: „I am the club rocker” (2011), „Party Never Ends” (2013) şi „INNA” (2015).
De-a lungul timpului, INNA a primit două distincţii MTV Europe Music Awards, patru nominalizări la Premiile Muzicale Radio România Actualităţi şi peste 13 premii în cadrul ceremoniilor MTV Romania Music Awards. De asemenea, artista a colaborat cu artişti autohtoni precum Alexandra Stan, Puya, Carla’s Dreams, Antonia şi 3 Sud Est, dar şi cu artişti cu renume internaţional ca Pitbull, J Balvin, Yandel şi Eric Turner.
Biletele pentru concertul INNA, care va avea loc la Hard Rock Cafe din Bucureşti pe 12 ianuarie 2017, pot fi achiziţionate din reţeaua IaBilet sau online de pe www.iabilet.ro, dar şi de la Hard Rock Cafe, inclusiv în ziua concertului, la intrare, la următoarele preţuri:
Categorie | Preţ | |
---|---|---|
Loc la masă în sală | 110 lei | cumpără bilete |
Fără loc în faţa scenei | 69 lei | cumpără bilete |
Concertul INNA & live band de la Hard Rock Cafe din Bucureşti este un eveniment organizat de BestMusic Live Concerts.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.