Home » Concerte Club » Concert INNA la Hard Rock Cafe din Bucureşti
Miercuri, 7 martie 2018, de la ora 21:30, INNA susţine un concert live alături de trupa sa la Hard Rock Cafe din Bucureşti.
Una dintre cele mai apreciate artiste din România şi ambasador muzical al ţării noastre la nivel internaţional, INNA, revine pe scena Hard Rock Cafe pentru un concert cu band live. Toate hiturile sale, care i-au adus succesul internaţional şi care au transformat-o în prima artistă din Europa cu peste 1 miliard de vizualizări pe YouTube, vor fi reinterpretate cu chitară, bass, tobe şi clape.
INNA, sau Elena Alexandra Apostoleanu cu numele real, şi-a lansat albumul de debut „Hot” (2009), atunci când a început să colaboreze cu producători Play & Win. Piese de pe acest abum, precum „Love”, „Amazing” şi „Déjà vu”, au intrat imediat pe primele poziţii din majoritatea topurilor europene. Ulterior, cântăreaţa a lansat alte patru albume: „I am the club rocker” (2011), „Party Never Ends” (2013). „INNA” (2015) şi „NIRVANA” (2017).
„Caliente”, „Bop Bop”, „Yalla” şi „Ruleta” se numără printre cele mai cunoscute piese ale artistei. De-a lungul timpului, INNA a colaborat cu mai mulţi cântăreţi autohtoni, printre care: Alexandra Stan, Puya, Carla’s Dreams, Antonia şi 3 Sud Est, dar şi cu artişti de renume din muzica internaţională, precum: Pitbull, J Balvin, Yandel şi Eric Turner.
Cântăreaţa a primit două distincţii MTV Europe Music Awards, patru nominalizări la Premiile Muzicale Radio România Actualităţi şi peste 13 premii în cadrul ceremoniilor MTV Romania Music Awards. Totodată, cântăreaţa a apărut în diverse emisiuni şi show-uri muzicale din România. A fost numită „cel mai bun produs muzical de export al României”, INNA este o prezență discretă, aparițiile sale publice sau televizate fiind limitate.
Biletele pentru concertul INNA de la Hard Rock Cafe din Bucureşti, de pe 7 martie 2018, pot fi achiziţionate din reţeaua iaBilet şi online de pe www.iabilet.ro, la două categorii de preţ.
Categorie | Preţ | |
---|---|---|
Cu loc la masă în sală | 115 lei | bilete |
Fără loc în picioare în faţa scenei | 69 lei | bilete |
Concertul INNA de la Hard Rock Cafe din Bucureşti este organizat de către BestMusic Live Concerts.
Opinia cititorilor noştri este importantă pentru noi, iConcert.ro încurajând publicarea comentariilor voastre. Pe site urmează să îşi găsească locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate într-un limbaj civilizat, fără atacuri la persoane / instituţii. Ne rezervăm dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum şi de a restricţiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.